Adrian Bibu, conflict deschis cu Astrid Fodor pe tema Tursib- ”Este inadmisibil. ”Avem un parteneriat, dar nu cu orice preț”

2.009

Între PNL Sibiu și FDGR Sibiu, în urma alegerilor locale, s-a încheiat cu parteneriat de colaborare. Acesta însă este zdruncinat din cauza unor neînțelegeri între Adrian Bibu și primarul Astrid Fodor. ”Start-ul” s-a dat în ședința Consiliului Local din luna octombrie, atunci când Adrian Bibu s-a opus votării unui proiect de hotărâre care viza Consiliul de Administrație al Tursib. Astrid Fodor a retras proiectul de pe ordinea de zi și lucrurile păreau că vor avea rezolvare. Asta până zilele trecute, când Adrian Bibu a aflat de o schimbare făcută în conducerea Tursib, fără a fi nimeni înștiințat.

Proiectul de luna trecută prevedea ca mandatele celor din Consiliul de Administrație al Tursib să fie prelungite. Consilierii PNL, la propunerea lui Adrian Bibu, au cerut să fie modificat acest amendament. Spunea că este oportun ca viitorii membrii ai consiliului să fie desemnași prin concurs, iar din comisia de selecție să facă parte reprezentanți ai tuturor partidelor reprezentate în Consiliul Local. La acel moment, al ședinței CL din octombrie, primarul Astrid Fodor a retras proiectul de pe ordinea de zi.

Surpriza de peste o lună

Pentru ședința din luna noiembrie grupurile PNL și USR din cadrul Consiliului Local au dorit să depună un proiect de hotărâre care să vizeze exact această propunere- ca cei din consiliul de Administrație al Tursib să fie aleși prin concurs transparent. ”Nu spun că cei de acum nu sunt buni. Dar, prin concurs, poate găsim alții și mai buni. Este vorba despre concurență și transparență. Asta am propus. Proiectul nu a fost introdus pe ordinea de zi pentru că am fost înștiințați că, în urma unor modificări operate la Registrul Comerțului, Consiliul Local nu mai reprezintă Adunarea Generală a Acționarilor Tursib, ci Primăria, deci, primarul. Noi nu am fost niciodată înștiințați de această intenție sau decizie, deci ne aflăm în fața unei situații fără precedent. Adică noi, Consiliul Local, nu mai aven niciun cuvânt de spus în Adunarea Generală a Acționarilor Tursib. Nu se poate așa ceva.”, spune Adrian Bibu.

PNL-istul se arată siderat de ceea ce s-a întâmplat. ”Aș ceva nu se poate face peste noapte. Acum o lună am discutat în ședința de Consiliu Local, doamna Fodor a retras proiectul, iar acum să facă asta…cât este de legal nu știu, urmează să vedem, dar și dacă este legal, este profund imoral. Noi am propus, la fel ca la Urbana, mandatele celor din Consiliul de Administrație să se ocupe prin concurs, din comisie să facă parte un viceprimar și 4 consilieri locali de la toate partidele, totul să fie înregistrat. Așa am considerat că este normal să găsim cei mai competenți oameni pentru niște instituții care administrează banul public și care trebuie administrat cât mai bine”, spune Adrian Bibu.

Semnături dubioase, avocați implicați

Adrian Bibu spune că deja consilierii locali ai PNL și USR au luat legătura cu mai mulți avocați și juriști pentru a se stabili dacă „mișcarea” primarului Astrid Fodor este legală. ”Deja de ieri am lut legătura cu avocați pentru a ne lămuri. Eu acum fac niște legături pe firul cărora trebuie să mergem să stabilim exact care a fost mersul lucrurilor. De exemplu, după ultima ședință de la Tursib ni s-au dat să semnăm niște acte și ni s-a spus că sunt pentru registrul comerțului. Cei din AGA nu am semnat punctul cu reînnoirea mandatelor Consiliului de Administrație, dar am semnat restul. Probabil pentru schimbare au avut nevoie de semnături, li s-a cerut de la Registrul Comerțului, or fi găsit o portiță, pentru că niciodată nu ni s-a cerut să semnăm așa ceva. Este o legătură pe care o fac acum, nu este o acuzație, dar este de verificat”, spune Adrian Bibu.

Acesta se arată extrem de nemulțumit de întorsătura pe care au luat-o lucrurile. ”Noi avem un parteneriat cu FDGR, dar nu îl accept cu orice preț. Eu trebuie să mă pot privi în oglindă, nu pot merge înainte doar pentru că așa vrea doamna primar. Am intrat în Consiliul Local pentru a face ceva bine în orașul ăsta, pentru mine și pentru sibieni și asta încerc să fac. Nu se poate să acceptăm chiar orice”, spune Adrian Bibu.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Alin scrie

    Nu știu ce vor sa facă dar e clar, că nu se vrea promovarea celor buni!
    Mi-e rușine cu primarul orașului Sibiu..atât pot spune!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.