Amenzi de 11.000 de lei aplicate marți – Sibienii care au fugit din carantină, sancționați aspru

403

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Aa fost aplicate amenzi în valoare de 11.000 de lei într-o singură zi, cel mai aspru fiind sancționați sibienii care nu respectă carantina.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale în valoare de 11.000 de lei, din care:

– 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicate unui bărbat în vârstă de 23 de ani, din Blăjel, respectiv unui bărbat în vârstă de 24 de ani, din Dobârca;

– 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară;

– 4 sancțiuni contravenționale cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.