Astrid Fodor îi răspunde lui Bibu și USR-ului în scandalul Tursib – ”Modificarea era necesară pentru zona metropolitană”

1.278

Componența Consiliului de Administrație al Tursib și modalitatea de intrare a membrilor în cadrul acesteia au fost factorii declanșatori ai unei dispute între consilierul local PNL Adrian Bibu căruia i s-a alăturat și grupul USR și de cealaltă parte primarul Astrid Fodor. Totul a culminat cu faptul că primarul a preluat acționariatul Tursib-ului în detrimentului Adunării Generale a Acționarilor din care făcea parte Consiliul Local. Gestul a fost catalogat de PNL și USR cel puțin imoral dacă nu și ilegal și totul a pornit de la refuzul de a selecta componența Consiliului de Administrație prin concurs și nu prin prelungirea mandatelor deja existente ale unor oameni care se află în acele funcții de ani de zile. Astrid Fodor vine cu un răspuns la aceste acuzații.

VEZI AICI CUM S-A PETRECUT TOTUL ȘI DETALIILE CONFLICTULUI 

Spune că totul s-a făcut transparent și chiar s-a discutat despre aceste lucruri ca fiind necesare pentru accesarea de fonduri europene pentru dezvoltarea zonei metropolitane, iar Adrian Bibu a fost prezent lA aceste ședințe.

”Referitor la declarațiile domnului consilier local Adrian Bibu, prin care acuză Primăria Sibiu de lipsă de transparență, imoralitate și deturnare de autoritate, facem următoarele precizări pentru a lămuri starea de fapt și de drept:

Încă din vara acestui an, când au avut loc primele întâlniri și discuții privind intenția de constituire a Zonei Metropolitane Sibiu și a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Metropolitan Sibiu, la care a participat inclusiv domnul Bibu, au fost expuse prevederile legale incidente, respectiv Codul administrativ, OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă, Legea 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice și altele, motiv pentru care am prezumat în mod firesc că prevederile legale sunt cunoscute de domnul consilier.

Cu această ocazie, pentru ca demersurile menționate mai sus să fie în deplin acord cu întreaga legislație în materie, s-au luat măsuri inclusiv pentru actualizarea datelor de identificare ale acționarului de drept al societății Tursib SA. Totodată, aceasta este o condiție de bază în accesarea fondurilor europene pentru extinderea transportului local în zona periurbană/metropolitană. Spre exemplu, același demers de actualizare a datelor de identificare a acționariatului, a fost făcut cu ani în urmă și în cazul societății Apă Canal SA Sibiu.

Pentru a lămuri public această situație legată de identitatea acționariatului societății Tursib, precizăm următoarele:

• Consiliul local este o autoritate deliberativă și nu are personalitate juridică. Prin urmare, nu poate avea patrimoniu propriu, astfel încât nu poate exercita drepturi și obligații proprii în cadrul raporturilor juridice, motiv pentru care nu poate avea calitatea de acționar în societățile comerciale rezultate din reorganizarea regiilor autonome.
• Unitatea administrativ-teritorială, respectiv Municipiul Sibiu, reprezentată prin Primar, este subiect de drept public titular de patrimoniu și are calitatea de acționar în societățile comerciale rezultate din reorganizarea regiilor autonome.

Prin urmare, aplicarea prevederilor legale, confirmate și susținute inclusiv prin Decizii ale Curții Constituționale nu reprezintă o lipsă de transparență, imoralitate și cu atât mai puțin o deturnare de autoritate” este răspunsul primarului Astrid Fodor.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.