Panică la un liceu din județul Sibiu – Elev înjunghiat cu cuțitul de un coleg de clasă

5.984

Doi tineri, amândoi elevi ai Colegiului „Școala Națională de Gaz”, s-au luat la ceartă într-o sală de clasă. Lucrurile au degenerat, unul dintre ei fiind înjunghiat în picior cu un cuțit de către celălalt. Adolescentul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au deschis o anchetă.

Totul s-a petrecut în cursul zilei de marți într-o sală de clasă de la Colegiul „Școala Națională de Gaz” din municipiul Mediaș. Doi colegi s-au luat la ceartă, iar unul dintre ei a fost înjunghiat de celălalt. Elevul agresor ar fi venit cu un cuțit la școală și l-a împuns în piciorul colegului său.

CITEȘTE ȘI: Directorul școlii: „Cei doi elevi sunt prieteni. A fost o joacă”

„Azi, în jurul orei 12,00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în dimineața zilei de 23 noiembrie, în jurul orei 08,00, înainte de începerea cursurilor dintr-o unitate de învățământ din municipiul Mediaș, într-o sală de clasă, între doi elevi, ambii în vârstă de 17 ani, a izbucnit un conflict spontan pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, conflict în urma căruia unul dintre elevi l-ar fi înțepat pe celălalt în piciorul stâng cu un obiect ascuțit, posibil cuțit. Victima a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

VEZI AICI IMAGINI CU BĂIATUL ÎNJUNGHIAT

Având în vedere aceste aspecte, la nivelul Poliției Municipiului Mediaș – Biroul de Investigații Criminale, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care a avut loc incidentul. În funcție de rezultatul anchetei, în cauză va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.