Rafila avertizează – ”În mod evident, valul cinci va veni”

543

Valul cinci al pandemiei va veni, pentru că populația receptivă se va reconstitui, iar de sărbători regulile nu sunt respectate, spune Alexandru Rafila. În ce privește imunitatea de turmă, mai devreme sau mai târziu se va produce, însă procentul ce trebuie atins e de 90%.

Întrebat, marți seara, la „Marius Tucă Show” de la Aleph News, despre numărul mare de cazuri, Rafila spune că una din explicații este imunitatea scurtă pe care o oferă vaccinul, dar pe măsură ce se va administra și doza treia, lucrurile vor intra în normal.
„Imunizarea de turmă, mai devreme sau mai târziu, se va produce. Prin trecerea prin boală sau vaccinare vom ajunge la imunitatea de turmă, dar boala va rămâne endemică, nu va dispărea. Probabil că va exista o sezonalitate ca la gripă. Cu cât tulpina este mai transmisibilă, cu atât procentul de populație care trebuie să treacă prin boală sau să se vaccineze este mai mare. Dacă la început se discuta de 70%, pentru această tulpină, mult mai transmisibilă, ajungem la o imunitate greu de atins, aproape de 90%”, afirmă Alexandru Rafila.
Cu cât se vaccinează mai mulți, cu atât drumul spre normalitate e mai scurt.
Întrebat dacă se gândește ca antiviralele să ajungă în farmacii, Rafila a spus că da, dar trebuie să fie recomandate cu prescripție medicală: „dacă vor apărea antiviralele în farmacii, oamenii să se ducă la începutul bolii. Dacă se duc mai târziu, efectul antiviralelor este practic nul și este și toxic pe deasupra”.
Referitor la valul 5, medicul spune că va veni, pentru că populația receptivă se va reconstitui: „sunt cei care au făcut vaccin și nu mai au imunitate sau cei care nici nu au trecut prin boală, nici nu s-au vaccinat. Și mai e un lucru: în perioada Sărbătorilor de Iarnă, indiferent ce măsuri se iau, mobilitatea oamenilor și tentația de a nu respecta regulile este mare”.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.