Astrid Fodor ”certată” de Ionuț Ghișe – ”Aștept un răspuns de la ședința trecută legat de lucrările de la stadion”

1.534

Demolarea și reconstrucția tribunei oficiale a stadionului municipal, asta după ce fuseseră investite acolo 2 milioane de euro, a stârnit curiozități și întrebări între consilierii locali ai USR. Ionuț Ghișe i-a cerut primarului Astrid Fodor câteva lămurir pe acest subiect în cadrul ședinței CL din luna octombrie. Dar, răspunsul s-a lăsat așteptat, dar întrebările au fost readuse în discuție acum, la ședința din luna noiembrie.

În cadrul ședinței din luna octombrie, după ce se aflase că tribuna oficială a stadionului care fusese modernizată cu 2 milioane de euro trebuie demolată și reconstruită, consilierul local USR Ionuț Ghișe i-a adresat câteva întrebări primarului Astrid Fodor:

”Avem în derulare cea mai mare lucrare de investiție publică a ultimilor 30 de ani- modernizarea stadionului. A fost salvată de un constructor cu experiență capabil să ducă la bun sfârșit proiectul. Locuitorii Sibiului au văzut cum tribuna oficială, modernizată în urmă cu 2 ani cu 2 milioane de euro, o lucrare aflată încă în garanție, a fost demolată. Doamna primar ne atrage atenția asupra responsabilității cheltuirii banului public, de aceea venim cu aceste întrebări:

1- Cine este responsabil pentru această risipire a banului public?

2- Care este valoarea sumelor cheltuite pe lucrări executate și acum demolate?

3- Cum aveți de gând să recuperați aceste sume cheltuite iresponsabil și ineficient din bugetul municipiului Sibiu?” a fost interpelarea consilierului local.

În alte situații de acest gen primarul avea pregătit măcar un răspuns minimal, însă la acea dată nu a făcut niciun comentariu.

Acum, în ședința Consiliului Local din luna noiembrie, Ionuț Ghișe, invocând mai multe articole din Codul Administrativ, conform cărora consilierii locali au dreptul de a pune întrebări primarului, care dacă nu răspunde pe loc, are obligația de a răspunde în scris până la următoarea ședință, a atras atenția că nu a primit niciun răspuns la interpelarea sa. ”Data trecută am adresat câteva întrebări privind investițiile de la stadion. Revin cu întrebările, pentru că nu am primit niciun răspuns. Aș vrea să știu, doamna primar, dacă îmi veți răspunde până la finalul ședinței sau îmi veți da un termen până la care voi primi răspunsul”, a spus Ionuț Ghișe.

”Se lucrează la acest răspuns. Este o lucrare mai amplă, la care colaborează mai mulți funcționari de la mai multe departamente. Se fac verificări pentru a fi siguri că răspunsul este cel corect și îl vom transmite când va fi gata”, a fost răspunsul lui Astrid Fodor.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
2 Comentarii
  1. daniel scrie

    Fieru unde e ca au zis ca nu e acolo. Cand fure rromi zice ca i tigan. cand fure germanu e afacerist. de ce ii prindeti numa pe saraci cand fure putin? daca fure mult va faceti ca va ploua. doamna primara sa tot laudat cand a facut baia in centru da ca la stadion au disparut milioanele nu zice nimic. cum nu stie doamna unde is bani daca ea ia dat? romanu e sarac cai prost. cate ferme faceai cu atitia bani ce au disparut sa dai mancare la flaminzi.

  2. me scrie

    Pai ce raspunsuri sa dea ca oricum nu se pricepe. A dat lucrarea unor prieteni incapabili. Unei firme de casa.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.