cimpean vot sibiu 7
Sursa: Facebook Daniela Cîmpean

Preşedintele liberal al CJ Sibiu: “Noi nu avem nevoie de susţinerea PSD-ului în Consiliul Judeţean”.

“Sunt foarte pragmatică din acest punct de vedere, noi nu avem nevoie la Sibiu de susţinerea PSD-ului. Consiliul Judeţean Sibiu are asigurată majoritatea încât să îşi ducă proiectele la final, fără să aştepte vreun sprijin de la PSD. În ce priveşte atacurile, de când sunt la Consiliul Judeţean, toată lumea a putut să observe că nu m-am focusat pe atacuri, m-am focusat pe a-mi duce la îndeplinire obiectivele pe care mi le-am asumat. Acesta este principalul meu scop, îmi urmăresc obiectivele pe care le-am promis sibienilor că le voi realiza. Nicio reconfigurare a alianţelor care se fac la nivel naţional nu influenţează politica Consiliului Judeţean şi poziţia pe care noi o avem”, a precizat Daniela Cîmpean, conform Agerpres.

Cîmpean a explicat că în continuare există la Sibiu o colaborare între PNL şi FDGR, ambele formaţiuni avându-l în trecut preşedinte pe Klaus Iohannis, dar poate deschidere pentru colaborare politică şi cu celelalte formaţiuni reprezentate în CJ, adică cu PSD şi USR, dacă acestea “vin în sprijinul proiectelor pe care le vor sibienii”.

“Există colaborare cu FDGR-ul şi suntem deschişi la colaborare cu orice formaţiune politică ce vine în sprijinul proiectelor pe care le vor sibienii”, a afirmat Daniela Cîmpean.

Consiliul Judeţean Sibiu este condus în întregime de liberali, preşedinte este Daniela Cîmpean, iar vicepreşedinţi sunt Marcel Luca şi Vlad Vasiu. Din cei 32 de consilieri judeţeni, PNL are 18, FDGR şi PSD au câte cinci şi USR are patru consilieri judeţeni.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Comentariu