OMS

Grupul de experți ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS)  reunit vineri pentru a analiza impactul unei noi variante a coronavirusului detectată în Africa de Sud a stabilit că este o „variantă de risc”, și a botezat-o cu litera greacă Omicron.

Experții reuniți în regim de urgență au avertizat că apariția acestei variante, confirmată pentru prima dată pe 9 noiembrie, a coincis cu o creștere bruscă a infecțiilor în Africa de Sud. Potrivit raportului agenției internaționale de sănătate a Națiunilor Unite, această variantă a fost raportată pentru prima dată la OMS din Africa de Sud pe 24 noiembrie.

”Varianta B.1.1.529 a fost semnalată pentru prima dată la OMS de către Africa de Sud la 24 noiembrie 2021 (…). Această variantă prezintă un număr mare de mutaţii, dintre care unele sunt îngrijorătoare”, a indicat grupul de experţi însărcinat de către OMS să monitorizeze evoluţia COVID-19.
Noua variantă are potenţialul de a fi extrem de contagioasă, potrivit oamenilor de ştiinţă sud-africani, care văd în noua tulpină semnale ce anticipează un nou val al pandemiei de COVID-19.

Noua variantă, care a determinat multe țări  să suspende deja zborurile către sudul Africii, este îngrijorătoare pentru numărul mare de mutații pe care îl prezintă, întrucât în ​​doar două săptămâni au fost deja detectate aproximativ treizeci, cu cazuri confirmate nu doar în Africa de Sud, ci și în vecina Botswana, în Hong Kong (China) și chiar în Belgia.

Guvernul român urmează să decidă cum reacționează

Premierul instalat Nicolae Ciucă a anunțat că se va consulta cu factorii decizionali din plan intern în domeniul sanitar şi, în cel mai scurt timp posibil, autorităţile naţionale vor anunţa măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane a SARS-CoV-2, după ce a luat notă de recomandările de ultimă oră ale Comisiei Europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

„Guvernul României este la curent clipă de clipă cu evoluţia pandemiei în plan naţional şi internaţional. Am luat notă de recomandările de ultimă oră ale Comisiei Europene şi ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Mă voi consulta cu factorii decizionali din România şi vom anunţa în cel mai scurt timp posibil măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane a SARS-CoV-2”, a precizat Nicolae Ciucă, vineri, într-o postare pe pagina de Facebook a Guvernului.

 

„În ultimele săptămâni, infecțiile au crescut considerabil, coincid cu detectarea variantei B.1.1.529. Numărul cazurilor acestei variante pare să fie în creștere în aproape toate provinciile Africii de Sud”, explică OMS.

Conform primelor constatări în laborator, această variantă nu are una dintre cele trei gene țintă (ceea ce se numește abandon al genei S sau eșecul țintei genei S) și, prin urmare, OMS consideră că testul PCR „poate să fie folosit ca marker pentru această variantă, în așteptarea confirmării secvenței”.

Cu toate acestea, experții sunt îngrijorați de faptul că ar putea avea o transmisibilitate mai mare decât variantele anterioare precum Delta: „Folosind PCR, această variantă a fost detectată într-un ritm mai rapid decât valurile anterioare de infecție, sugerând că această variantă poate avea un avantaj de creștere.”

Având în vedere apariția acestei noi variante, țările Uniunii Europene se pregătesc să interzică zborurile către sau dinspre Africa de Sud și alte șase țări africane de teamă că aceasta se va răspândi de-a lungul acelor rute. Restricțiile vor afecta Africa de Sud, Botswana, Eswatini, Lesotho, Namibia, Mozambic și Zimbabwe și se vor aplica „pentru paisprezece zile”, deocamdată.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns