VIDEO O familie de români care locuia în Spania a murit intoxicată cu monoxid de carbon. Fiica lor i-a găsit
Sursă foto: captură video/ Youtube

O familie de români care locuiau în localitatea spaniolă Catarroja – mamă, tată și fiu – au fost găsiți morți în casă chiar de fiica cuplului. Aceștia au murit intoxicați cu monoxid de carbon, scrie Ziare.com.

 

Cele trei victime erau soț și soție, în vârstă de circa 40 de ani, iar fiul lor avea 18 ani, relatează publicația spaniolă La vanguardia. Cea care i-a descoperit fără suflare pe cei trei este fiica românilor, care s-a întors acasă în jurul orei 02:30 noaptea, vineri spre sâmbătă.

VIDEO O familie de români care locuia în Spania a murit intoxicată cu monoxid de carbon. Fiica lor i-a găsit

Tânăra a sunat imediat la numărul unic de urgență, iar la fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale și de pompieri, precum și agenții de la Poliția Locală.

Din primele investigații, cei trei români ar fi murit în urma unor scăpări de gaze de la sistemul de încălzire, fiind astfel intoxicați cu monoxid de carbon.

Autoritățile locale au anunțat că vor ajuta rudele românilor cu toate cele necesare. Familia locuia și muncea în zonă de aproximativ 20 de ani.

În localitatea Catarroja a fost declarat doliu local duminică, 28 noiembrie 2021, steagurile fiind coborâte în bernă pentru toată ziua.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică