ciprian stefan

Directorul CNM Astra, Ciprian Ștefan, a fost invitatul lui Dragoș Popescu la „Podcastu’ lui Pope” unde a discutat despre dezvoltarea haotică din unele localități învecinate cu municipiul Sibiu. Acesta spune că este de acord cu faptul că, în unele cazuri, aceste localități „căpușează” orașul de pe Cibin și crede, de asemenea, că în Cartierul Arhitecților din Cisnădie, dar și în toată România, lucrurile au scăpat de sub control din punct de vedere urbanistic.

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, spunea, la finalul lunii octombrie, că este nevoie de o legislație în domeniul zonelor metropolitane. Aceasta a explicat că, de exemplu, infrastructura Sibiului este folosită și de cei care locuiesc în „localitățile dormitor” învecinate. Ciprian Ștefan, directorul CNM Astra, este parțial de acord cu cele spuse de primarul Fodor, însă în unele cazuri, chiar dacă există infrastructură în localitate, oamenii preferă să vină la oraș.

„Parțial (n.red.: este de acord cu cele spuse de Fodor). Și n-are dreptate? (n. red.: despre faptul că locuitorii din Cartierul Arhitecților aduc copiii la grădiniță în Sibiu fiindcă nu au una în cartier). La Șura Mică este o grădiniță foarte fain făcută de primărie, acolo e un primar foarte fain. o grădiniță nouă modernă, dar mulți locuitori din Șura Mică, în loc să-și ducă copiii acolo la grădiniță, îi aduc în Sibiu, pentru că a rămas chestia aia că duc copilul la oraș. Dar au o grădiniță cum nu cred că există în Sibiu ca dotare. Nu e normal. E adevărat că acel angajat din Șelimbăr sau de unde îi lucrează la o companie în Sibiu, dar nu e vina comunității. Eu aș obliga primarul din Cisnădie… Să ne înțelegem, ai făcut dezvoltarea asta haotică, că e haotică, clar. (…)  Un gânditor filosof spunea că arhitectura întâlnită în zonele urbane sau rurale definește arhitectura societății. Haosul ăsta urbanistic care guvernează toată România este scăpat de sub control, pentru că aici apare partea aia de compromitere a unor factori decizionali”, a spus directorul CNM Astra în cadrul emisiunii ’’Podcastu’ lui Pope’’ , produsă și difuzată de Ora de Sibiu.

Vezi mai jos înregistrarea completă a episodului 3 din ’’Podcastu’ lui Pope’’, în care Ciprian Ștefan a vorbit și despre viața personală, împliniri, satisfacții și despre planurile de viitor.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

2 Commentarii

Comentariu

  1. Luati exemplul Brasovului unde este infiintata deja zona metropolitana si nu a mai fost necesara o legislatie in privinta infintarii acestei zone metropolitane.Transportul in comun din orasul Brasov s-a extins cu 20 linii noi pana in prezent,in toata zona metropolitana.Acolo a fost posibil pe cand la Sibiu nu.In cazul Sibiului este vorba de rea vointa si de alte ambitii.

  2. Cartierul Arhitectilor este oglinda incompetentei arhitectilor sefi din Primaria Cisnadie aflati in functie dupa 2014 .Au ignorat documentatiile de urbanism aprobate conform legii si au transformat o zona reglementata prin PUZ ca zona rezidentiala cu locuinte individuale intr-un cartier ,supraaglomerat cu blocuri, fara nicio minima facilitate urbana Si asta sub ochii institutiilor statului care ar fi trebuit sa stopeze abuzurile in emiterea autorizatiilor de construire cu nerespectarea legii. In nicio tara europeana nu poti identifica un cartier cu mii de locuitori care sa nu aiba cresa,gradinita, scoala , , spatii verzi , transport in comun .