grindeanu 2

Ministerul Transporturilor, a anunțat că primul şantier a cărui activitate va fi monitorizată, în timp real, cu ajutorul dronelor, va fi cel al Drumului de Centură al municipiului Tecuci, un proiect ”de Cartea Recordurilor”, întrucât obiectivul se află în lucru de 13 ani.

Proiectat pentru prima oară în 2005, Drumul de Centură al municipiului Tecuci are în prezent termen de finalizare luna mai a anului viitor, aflându-se la a treia încercare de realizare.

”Am aflat o chestiune de Cartea Recordurilor, recunosc că nu am ştiut că de 13 ani se lucrează la Centura de la Tecuci, şi am înţeles că e un record absolut. Mi-au comunicat, şi vă spun lucrul acesta pentru că vreau să-l fac public, că în luna mai este termen de finalizare. I-am informat, la rândul meu, că pe proiectul pe care l-am anunţat, acela de a urmări şantierele din ţară cu drone, primul proiect pe care am să-l urmăresc şi o să-l vedem live pe site-ul ministerului să fie acesta, pentru că asta este ceva de domeniul incredibilului, ca de 13 ani să se lucreze, de zici că a fost Centura Parisului şi nu de la Tecuci”, a spus Grindeanu.

Însoţit de ministrul Economiei, Florin Spătaru, şi directorul general al CNAIR, vicepremierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit în sala de şedinţe a Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galaţi cu reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate din domeniul transporturilor – CFR, ISCTR, APDM şi AFDJ – cu care a discutat despre marile proiecte locale de infrastructură.

La discuţiile care au vizat proiecte de infrastructură comune pentru Galaţi şi Brăila au participat şi autorităţi locale din Galaţi şi Brăila, parlamentari PSD şi cei doi europarlamentari PSD, din Galaţi şi Brăila, Dan Nica şi Mihai Tudose.

În urma discuţiilor, vicepremierul Sorin Grindeanu, ministru al Transporturilor, a anunţat că va sprijini autorităţile locale să preia coordonarea mai multor lucrări de interes local, finanţate de CNAIR, şi va analiza implementarea unor proiecte de mare anvergură, precum construcţia unui aeroport civil şi/sau de mărfuri la Galaţi.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns