eruptie vulcan
Sursa Foto - Flipboard

Un vulcan din Indonezia a erupt sâmbătă. În jur de 41 de persoane au fost rănite, iar una a murit.

Vulcanul Semeru din provincia Java de Est erupt sâmbătă, aruncând o coloană de fum şi cenuşă. Mii de oameni au fost evacuați din zonă, au anunțat autorităţile.

„Erupţia a ucis cel puţin o persoană şi a rănit alte 41”, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Jakarta, Indah Masdar, şeful adjunct al districtului Lumajang,

Budi Santosa, şeful departamentului de gestionare a dezastrelor din provincia Java de Est, a declarat sâmbătă că două subdistricte au fost „grav afectate” de erupţia vulcanului. Santosa a susţinut în conferinţa de presă că unităţile medicale din zona dezastrului vor putea găzdui victimele.

Mirosul de sulf a fost raportat în jurul orei 15.00, ora locală (3.00 ET), conform Postulului de Observare a Vulcanului „Muntele Semeru”. Nori fierbinţi de cenuşă s-au revărsat peste un sat din Java de Est, Sapitarang, din districtul Pronojiwo.

Imaginile surprinse arată cum localnicii speriaţi fug din calea pericolului. Autorităţile s-au mobilizat pentru a putea face faţă situaţiei de criză. Zona din apropierea vulcanului a fost evacuată şi oamenii vor fi relocaţi.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.