sterp gheorghe
Sursa: Facebook

Consilierii județeni au fost chemați la o ședință de îndată. Au avut pe ordinea de zi două demisii și o numire în AGA a Societății de Drumuri și Poduri. Aceasta din urmă a fost însă amânată, iar decizia a fost salutată de reprezentanții USR și PSD.

Gabriel Tischer, consilier județean din partea FDGR, a demisionat din AGA Drumuri și Poduri după ce s-a votat reducerea membrilor acesteia de la 5 la 3. În locul său consilierii ar fi urmat să îl trimită reprezentant pe Gheorghe Sterp Vingărzan. Proiectul de hotărâre a fost însă retras de pe ordinea de zi a ședinței de îndată.

”Propun retragerea proiectului. au fost nelămuriri la mai mulți dintre consilieri și consider că va trebui să mai discutăm pe această temă, să ne lămurim și să vedem din toate punctele de vedere care este forma corectă, ce ne spune legea, și după aceea să vedem despre ce este vorba”, a spus Marcel Luca, vicepreședintele CJ Sibiu, cel care a condus ședința.

Retragerea proiectului de hotărâre a fost votată în unanimitate și salutată chiar de Adrian Echert de la USR și Laura Barac de la PSD. Ambii au spus că numirea a ridicat probleme încă din timpul discuțiilor din comisii.

În schimb, demisia lui Ilie Troancă, ca urmare a numirii sale în funcția e director la Direcția Silvică Sibiu, a fost votată.

 

Comentariul meu

Lasă un răspuns