card bancar

Mediul privat din România se digitalizează. După ING, Raiffeisen Bank va renunța la casieri, banca susţinând că această decizie vine în continuarea proiectului „agenţii fără casierii”, scrie Ziarul Financiar.

Însă, în mod excepţional, clienţii care au în derulare credite în valutele euro (EUR), franci elveţieni (CHF) sau dolari (USD) vor putea alimenta conturile curente în vederea rambursării ratelor aferente creditelor contractate prin depunerea de numerar, la ghişeele anumitor agenţii ale băncii, potrivit Mediafax.

„Urmărim în primul rând creşterea gradului dumneavoastră de satisfacţie, prin înlocuirea timpului petrecut la coadă la ghişeu pentru operaţiuni cu numerar, cu mai mult timp acordat pentru consultanţă. În continuarea proiectului nostru <agenţii fără casierii>, serviciul <operaţiuni cu numerar” nu va mai fi disponibil”, se arată într-o informare trimisă de bancă clienţilor.

Orice operaţiune de retragere de numerar din conturile curente, inclusiv pentru utilizarea în numerar a creditelor contractate de la Raiffeisen Bank, va putea fi efectuata de la orice bancomat, doar de către clienţii care deţin un card, emis de Raiffeisen Bank România.

De asemenea, operaţiunile de depunere de numerar în conturile curente, inclusiv pentru alimentarea cu numerar a contului curent în vederea rambursării ratelor la creditele în lei şi euro contractate de la bancă, va fi posibilă numai la terminalele multifuncţionale (MFM) ale Raiffeisen de către clienţii care deţin un card emis de Raiffeisen Bank România.

„Dacă pentru utilizarea creditului sau pentru alimentarea contului de rambursare efectuaţi transfer din conturile curente bancare pe care le aveţi deschise, nu se va schimba nimic, veţi putea efectua aceste transferuri din sau către alte conturi curente ca şi până acum”.

Raiffeisen Bank mai susţine că a investit şi va continua să investească şi să dezvolte canalele digitale alternative existente, dar şi să caute alte noi variante pentru a face tranzacţionarea cât mai facilaă: Raiffeisen Online/Smart Mobile, ATM-uri de generaţie nouă, flota de MFM-uri extinsă atât ca număr, cât şi ca funcţionalităţi, carduri instant etc.

„În mod excepţional, clienţii care au în derulare credite în valutele euro (EUR), franci elveţieni (CHF) sau dolari (USD) vor putea alimenta conturile curente în vederea rambursării ratelor aferente creditelor contractate prin depunerea de numerar, la ghişeele anumitor agenţii ale băncii, lista acestor agenţii putând fi regăsită pe site-ul bancii: www.raiffeisen.ro”, a mai transmis Raiffeisen Bank către clienţi.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu