CEO

CEO-ul Better.com (o firmă care se ocupă cu credite ipotecare), Vishal Garg, a anunțat că își concediază aproximativ 9% din forța de muncă, printr-un video call Zoom. Contractele le vor fi reziliate chiar înainte de sărbători, conform CNN.

„Dacă participi la această ședință, faci parte din grupul ghinionist care este concediat”, a spus Garg în ședința susținută prin Zoom, conform Digi24.

Apoi, a spus că angajații vor primi un e-mail de la HR pentru a negocia beneficiile în urma concedierii.

„Este de-a dreptul chinuitor să concediez atât de mulți angajați, mai ales în această perioadă a anului,” a declarat directorul financiar Kevin Ryan pentru CNN Business.

Garg a convocat ca motive eficiența pieței, performanța și productivitatea drept motivele din spatele concedierilor. Ulterior, Fortune a raportat că Garg i-a acuzat pe angajați că „fură” de la colegii și clienții lor, fiind neproductivi și lucrând doar două ore pe zi.

„Este a doua oară în cariera mea când fac asta și nu vreau să mai fac asta. Ultima dată când am făcut-o, am plâns”, a spus Garg.

Printre cei concediați s-a numărat și echipa de recrutare pentru diversitate, echitate și incluziune.

Garg a mai fost implicat în controverse, după cum reiese dintr-un e-mail pe care l-a trimis personalului.

„Vă mișcați prea încet! Sunteți o grămadă de DELFINI MUȚI… Așa că OPRIȚI-VĂ. OPRIȚI-VĂ CHIAR ACUM. MĂ FACEȚI DE RUȘINE”, a scris el.

Daily Beast a raportat în august că unul dintre cei mai „loiali angajați” ai lui Garg a primit avantaje mari, cum ar fi acțiuni în valoare de milioane de dolari.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.