Dan Fleseriu CSU Sibiu BC mures baschet Copy

CSU Sibiu a rămas fără antrenorul care a fost la cârma echipei în ultimele șase sezoane. Dan Fleșeriu a demisionat, iar deocamdată locul său a fost luat de secundul Miguel Angel Hoyo. Plecarea lui Fleșeriu vine pe fondul unui sezon slab făcut de sibieni până acum în campionat. Sibiul are doar trei victorii în cele zece partide disputate.

miguel CSU Sibiu
Secundul Miguel Angel Hoyo ia locul lui Dan Fleșeriu pe banca lui CSU

Clubul sibian a anunțat per pagina de Facebook că în dimineața zilei de astăzi, cu câteva minute înaintea antrenamentului programat pentru ora 11.00, antrenorul echipei, Dan Fleșeriu, a sosit la sală pentru a-și anunța jucătorii că antrenamentul de ieri (6 decembrie) a fost ultimul pentru el din postura de antrenor principal al echipei.
”În același timp, antrenorul sibian a trimis pe adresa oficială a clubului notificarea de denunțare unilaterală a contractului dintre el și clubul CSU Sibiu. În fața unei decizii fără echivoc, Consiliul de Administrație a fost convocat de urgență pentru a remedia în cel mai scurt timp situația dificilă prin care trece echipa în aceste momente. Pentru a asigura continuitatea echipei, antrenorul secund al primei echipe, Miguel Angel Hoyo a acceptat provocarea de a asigura conducerea echipei până la finalul acestui sezon. El va fi ajutat din postura de antrenor secund de Cătălin Vulc”, se arată în comunicarea celor de la CSU Sibiu.
”Îi mulțumim lui Dan Fleșeriu pentru cei peste șase ani petrecuți alături de echipa fanion a orașului Sibiu, echipă cu care a obținut în trecut rezultate remarcabile, printre care câștigarea Cupei României, în anul 2019. Mult succes în proiectele viitoare!”, mai spun reprezentanții lui CSU Sibiu.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.