risc avalansa balea
Foto Arhivă

Risc de avalanșe în zonele înalte din Carpaţii Meridionali, la peste 1.800 de metri altitudine în munţii Făgăraş, Bucegi şi Ţarcu, potrivit meteorologilor sibieni.

„În ultimele 24 d ore, stratul de zăpadă a crescut îndeosebi în Carpaţii Meridionali. Zăpada proaspătă s-a depus peste plăcile de vânt formate în zilele precedente în zonele înalte. Pe văi şi în locurile adăpostite sunt depozite însemnate de zăpadă. Ninsorile vor continua în cursul nopţii de 7/8 şi al zilei de 8 decembrie în întreaga zonă montană. Se va depune strat nou de zăpadă care local va fi consistent. Datorită conţinutului mare de zăpadă depusă, va exista riscul declanşării unor avalanşe spontane pe pantele înclinate, acesta fiind amplificat la supraîncărcări. În restul masivelor riscul declanşării avalanşelor este redus”, precizează meteorologii.

Potrivit sursei citate, cel mai mare strat de zăpadă, de 38 de centimetri, se înregistrează la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, la Bâlea Lac, iar cel mai mic strat, de 14 centimetri, la Vlădeasa.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.