ID86171 INQUAM Photos George Calin scaled e1610309816190

Drumurile din România riscă să rămână înzăpezite în această iarnă dacă angajații Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) nu își vor primi măririle de salarii, amenință sindicaliștii.

Sindicaliștii din cadrul Sindicatului Drumarilor „Elie Radu” amenință că nu vor deszăpezi drumurile iarna aceasta dacă nu vor avea salariile mărite, iar majorările trebuie să acopere cel puțin inflația.

Sindicaliștii spun că guvernanții nu trebuie să uite de cei peste 3.000 de angajați care lucrează la deszăpeziri, în condiții de ger, și care rămân, uneori, chiar și câteva zile, izolați în frig și viscol în diverse zone din țară.

„Salariul minim în CNAIR este de 2.453 lei, motiv pentru care de trei săptămâni, sindicatul a solicitat întâlnirea comisiei de negociere. Banii solicitați sunt prevăzuți în Bugetul de Venituri și Cheltuieli, dar se pare că cei din conducerea companiei se eschivează, de teamă de a nu-și pierde funcțiile. Atât președintele Consiliului de Administrație, Bogdan Pascu cât și directorul general al companiei, Cristian Ovidiu Cătălin Pistol, încalcă cu bună știință prevederile Contractului Colectiv de Muncă, neconvocând în termenul prevăzut de contract comisia de negociere. Drumarii sunt hotărâți să nu mai deszăpezească drumurile în această iarnă, în semn de protest, deoarece nu au primit nici un semn concret de la conducerea CNAIR la solicitările de majorări salariale cel puțin în raport cu rata inflației. Acest lucru ar putea duce la un blocaj al economiei naționale, ceea ce nu ne dorim, și așteptăm ca solicitările noastre să nu mai fie ignorate!”, spun sindicaliștii într-un comunicat de presă transmis miercuri.

„Majoritatea angajaților sunt foarte supărați că nu au primit aceste măriri, mai ales în acest context al creșterii prețurilor la energie electrică, gaze și combustibil. În raport cu creșterile de prețuri, în majoritatea cazurilor, putem spune că veniturile mai multor familii ale drumarilor s-au înjumătățit, iar ei riscă să nu mai poată face față cheltuielilor”, a declarat conducerea sindicatului.

Reprezentanții sindicatului acuză conducerea CNAIR de lipsă de implicare.

„Oamenii care lucrează efectiv la deszăpezire sunt și cei cu salariile cele mai mici și e normal ca aceștia să fie cei mai nemulțumiți. Dintre angajații CNAIR, aproximativ 3.000, adică aproape jumătate din total, lucrează pe teren la deszăpezire și câștigă, în medie, până în 3.200 de lei brut. Aceștia muncesc din greu în fiecare iarnă chiar și câte 24-36 de ore fără întrerupere. Unii dintre ei ajung să doarmă efectiv pe utilaje, alții rămân izolați în viscol. Am avut angajați care au rămas izolați câteva zile în câmp, când încercau să deszăpezească drumurile”, semnalează conducerea sindicatului.

Pentru a putea fi convinși să-și desfășoare activitatea în mod normal și, astfel, să se poată circula în bune condiții și în această iarnă în România, angajații Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere solicită măriri de salarii așa cum este prevăzut în buget.

„Fără aceste majorări salariale, oamenii sunt hotărâți să nu mai deszăpezească, iar noi nu mai garantăm că îi putem convinge să iasă la lucru”, a explicat conducerea sindicatului Elie Radu.

În fiecare iarnă, angajații CNAIR deszăpezesc 17.000 km de drumuri naționale și 873 km de autostrăzi din întreaga țară.

Comentariul meu

Lasă un răspuns