afis final malaele 1 scaled

Orașul Sibiu  este cunoscut pentru găzduirea unor evenimente culturale de seamă. Instituții culturale, asociații și diferite persoane realizează an de an la Sibiu spectacole, concerte, expoziții etc.  dovedind importanța sferei culturale în existența unui oraș și a unei comunități dar și rolul culturii în dezvoltarea acestora.

Un lucru însă lipsea orașului Sibiu, și anume o galerie de artă care să invite diferiți artiști români și străini să-și etaleze lucrările. În vara acestui an, în cadrul vernisajului Art and Life, colecția Oprea Carabulea, ce a avut loc la Muzeul Național Brukenthal, într-un cadru elegant, cu o seamă de invitați din Sibiu și din țară, s-a lansat idea că în partea a două a acestui an se va deschide o galerie privată.

”Am anunțat în luna august a acestui an că vom pregăti o surpriză sibienilor, turiștilor dar mai ales artiștilor. Este gata! Împreună cu tânărul om de afaceri și colecționar Oprea Carabulea am încercat să reparăm și să facem ceea ce demult s-a tot vorbit  și s-a sperat la Sibiu, și anume o galerie de artă. Lucrul acesta se va întâmpla în luna decembrie când vom deschide Galeria de artă în cadrul grandiosului Hotel Ramada din Sibiu, la etajul I, intitulată sugestiv Carabulea Gallery Transylvania, purveyors of fine art. Sâmbătă 18 decembrie 2021, la ora 18:00, pe baza de invitație, va avea loc deschiderea galeriei care va avea o expoziție de bază, colecția Oprea Carabulea cu lucrări contemporane de sculptură, pictură și grafică, semnate de renumiți artiști români, printre care amintim: Mircia Dumitrescu, Florin Mitroi, Dumitru Radu, Maxim Dumitraș, Marcel Chirnoagă, Sorin Ilfoneanu, Teodor Hrib, Irina Georgeta Pusztai, Peter Pusztai, Nicolae Săftoiu, Ion Panaitescu, Marcel Guguianu, Ștefan Câlția, George Apostu, ș.a.  iar ca artist invitat, pentru prima data la Sibiu cu o serie importantă de lucrări îl vom avea pe cunoscutul actor, regizor și artist plastic Horațiu Mălăele. Ne dorim ca această nouă și primă galerie privată, realizată așa cum trebuie la Sibiu, să bucure  artiștii și vizitatorii și să devină un spațiu al artei plastice contemporane.”  spune Alexandru Constantin Chituță, curatorul galeriei.

Invitat la Sibiu, actorul și artistul Horațiu Mălăele s-a arătat profund entuziasmat că poate sosi la Sibiu cu prilejul deschiderii noii galerii de artă. Cu această ocazie, actorul va avea și două spectacole intitulate Sunt un orb la Casa de cultură din Cisnădie, ce se vor juca cu casa de bilete închisă. Cu acest prilej, Horațiu Mălăele a declarat: ”Vin cu mare bucurie la Sibiu la invitația domnului Alexandru Chituță și a colecționarului și omului de afaceri Oprea Carabulea pentru a expune câteva lucrări în cadrul evenimentului de deschidere a noii galerii de artă. Negăsind alte soluții, arta plastică, teatrală, cinematografică sau cea a scrisului îmi oferă posibilitatea să dau mâna cu lumea.”

Galeria de Artă va putea fi vizitată zilnic și poate fi acesată și pagina web  www.carabulea-gallery.com.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.