test covid coronavirus
FOTO: Getty Images

Varianta Omicron ar putea provoca un val de infectări în rândul copiilor și tinerilor din România, susține medicul Octavian Jurma. Omicron poate tripla numărul de internări în spitale în categoria de vârstă 0-39 ani.

Potrivit lui Octavian Jurma, varianta Omicron este aparent „mai blândă” decât Delta pentru că nu crește numărul persoanelor spitalizate, chiar dacă există un număr mai mare de infectari.

Totuși, analiza arată că a crescut numărul copiilor și al tinerilor spitalizați (categoria 0-39 ani).

„Chiar dacă scăderea aparentă a virulenței Omicron poate fi o consecință a acestei migrații în zona tinerilor unde severitatea și mortalitatea sunt mai scăzute decât la vârstnici, creșterea spitalizărilor va duce inevitabil și la creșterea numărului de decese tot în această categorie. Nu știm care va fi profilul demografic al valului Omicron în Europa, dar în România se pare că deciza a fost luată să repetăm „succesul” din valul 4-Delta. E foarte posibil deci ca valul Omicron să fie un val al copiilor și tinerilor și în România”, susține Jurma.

Specialistul mai susține că relaxarea măsurilor, vacanțele și apoi redeschiderea școlilor vor alimenta valul 5 al pandemiei.

„Dacă acesta va fi alimentat în următoarele săptămâni de relaxarea, socializarea și vacanțele de sărbători și apoi de deschiderea școlilor în format fizic imediat după revenirea din vacanțe, avem aproape o certitudine că și valul Omicron va debuta la două săptămâni după deschiderea școlilor, undeva în a două jumătate a lunii ianuarie”, adugă Octavian Jurma.

Medicul estimează că Omicron poate tripla numărul de internări în spitale în categoria de vârstă 0-39 ani.

„Rămâne de văzut dacă românii vor fi la fel de insensibili dacă pandemia va începe să ceară tribut și dintre copiii noștri, cum a fost când pandemia a decimat bătrânii noștri. Să sperăm că cei în vârstă nu vor spune și ei „lasă că mor doar tinerii”. Dacă încă nu ți-ai vaccinat copiii, cred că aceste grafice vorbesc de la sine: vaccineaza-i, acum!”, este mesajul specialistului.

Totuși, Octavian Jurma spune că autoritățile au timp să ia măsuri împotriva următorului val al pandemiei.

„Pe de altă parte nu e cazul să intrăm în panică. Omicron are nevoie de 2-4 săptămâni pentru a deveni dominantă și a produce debutul unui val, deci nu este o amenințare iminentă. Delta este încă în scădere și nu mai poate produce un nou val. Pandemia este un dușman onorabil și ne da un răgaz să ne tragem sufletul că să ne pregătim pentru noul val. Putem să ne bucurăm de sărbători dacă adăugăm și câteva măsuri elementare de siguranță. Până la urmă cel mai important dar este că cei care ne sunt dragi sunt în viață și sănătoși. Tot ce avem de făcut este să ne asigurăm că vor rămâne așa și după ce ne întâlnim cu ei”, a precizat Octavian Jurma.

Două cazuri de infectare cu Omicron au fost confirmate în România de la apariția variantei.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.