violenta domestica familie 660x330 1

Fenomenul violenței domestice devine îngrijorător la Sibiu. Statisticile polițiștilor nu arată deloc bine. În ultimul trimestru au crescut atât apelurile la 112 prin care femei agresate cereau ajutorul și în consecință și numărul ordinelor de protecție provizorii emise de polițiști și apoi al celor emise de judecători.

În trimestrul al III-lea al acestui an polițiștii sibieni au intervenit în 845 de cazuri de violență domestică, dintre acestea 762 fiind semnalate prin SNUAU 112, iar 83 prin alte modalitati de sesizare.

În 189 de cazuri polițiștii au stabilit că este vorba despre un risc iminent, fiind emise 158 de ordine de protectie provizorii, iar in 31 de cazuri victima a refuzat emiterea acestuia. În 6 situații reclamația nu s-a confirmat.

Mai multe ordine de protecție

În trimestrul al III-lea al acestui an polițiștii sibieni au emis cu 21 mai multe ordine de protecție provizorii față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, numărul acestora a crescut de la 137 la 158. Dintre acestea 94 au fost in mediul urban si 64 in mediul rural.

Dintre acestea, 78 au fost transformate in ordine de protectie de către judecători.

Autorii faptelor de violenta domestica impotriva carora au fost emise ordine de protectie provizorii au fost in numar de 158: 157 majori (155 de sex masculin si 2 de sex feminin) și 1 minor.

Și numărul ordinelor de protecție emise de judecători a crescut față de trimestrul 3 al anului trecut. instanțele au emis 157 de astfel de ordine, 78 dintre ele provenind din ordine de protectie provizorii, comparativ cu primele 9 luni ale anului 2020, cand au fost emise 79 de ordine de protectie.

Comentariul meu

Lasă un răspuns