politie
Foto Arhiva

O tânără în vârstă de 21 de ani a murit, luni seara, în urma unui accident rutier ce s-a petrecut la Agnita. Fata a fost călcată de o mașină de poliție, la volanul căreia se afla un agent.

UPDATE

Tânăra se afla pe trecerea de pietoni în momentul impactului.

CITEȘTE ȘI: Accidentul mortal de la Agnita – Tânăra era pe trecerea de pietoni când a fost lovită de mașina poliției

VEZI AICI CINE ERA FATA CĂLCATĂ DE MAȘINA POLIȚIEI

CITEȘTE ȘI: Polițistul care a omorât o fată pe trecerea de pietoni în Agnita – Este ajutorul șefului de post din Brădeni

Știrea inițială

„În această seară, în jurul orei 21,30, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita, s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un polițist din cadrul Postului de Poliție Brădeni, aflat la volanul unei autospeciale de poliție. Din primele cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, a rezultat faptul că polițistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcția Agnita – Sighișoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Din păcate, rănile suferite în urma impactului au dus la decesul tinerei. „La sosirea forțelor, persoana de sex feminin de aproximativ 21 de ani, se afla în stare de inconștientă. S-au aplicat manevrele de resuscitare, din păcate, fără răspuns, fiind declarată decedată”, informează Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul. La finalul cercetărilor va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita.

De asemenea, la nivelul I.P.J. Sibiu, se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către polițist a normelor de conduita profesională, iar în funcție de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecință.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns