ciuca 4

90% dintre medicii de familie sunt vaccinați, spune premierul Nicolae Ciucă după întâlnirea avută cu medicii de familie: „poate fi considerat ca fiind cel mai bun exemplu de încredere în știință”.

Premierul spune că medicii de familie sunt cei mai aproape de cetățeni și cunosc cel mai bine comunitățile locale.

„Am făcut un apel la dumnealor să continue efortul pe care l-au făcut până acum, astfel încât împreună să putem depăși cu bine și sperăm într-o perioadă cât mai scurtă pandemia. Un aspect foarte important a fost acela că am aflat că 90% dintre medicii de familie sunt vaccinați, ceea ce este un lucru îmbucurător și, de asemenea, acesta poate fi considerat ca fiind cel mai bun exemplu de încredere în știință pe care cei care desfășoară această activitate zi de zi îl dau față de cei cărora le acordă asistență medicală”, spune prim-ministrul.

Pe acest pilon va fi construit rolul cheie pe care îl vor avea medicii de familie în gestionarea pandemiei, adaugă Ciucă: „practic, urmărim amplificarea rolului și relevanței pe care dumnealor îl au în noul plan pe care l-au realizat colegii noștri de la Ministerul Sănătății”.

Implicarea medicilor de familie în extinderea capacității de testare a pacienților, aplicarea tratamentului și monitorizarea persoanelor cu forme ușoare ale bolii, dar și informarea cetățenilor cu privire la vaccinare sunt măsuri care se impuneau pentru a putea să facem față valului 5, adaugă premierul: „aceste acțiuni vin să pregătească cât mai eficient capacitatea noastră de răspuns la valul 5”.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns