beat volan
foto: arhivă

Trei șoferi au intrat cu stângul în noul an. Aceștia s-au urcat băuți la volan și au fost prinși de polițiștii din județul Sibiu.

Primul șofer care a picat în plasa polițiștilor a fost un bărbat din Brașov. „La data de 1 inuarie a.c., în jurul orei 07,00, pe raza localității Bruiu, polițiștii au depistat un conducător auto în vârstă de 38 de ani, din județul Brașov, a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

Ulterior recoltării probelor biologice, polițiștii au întocmit actele în vederea efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Un al doilea șofer a fost prins în aceeași zi, în jurul orei 18,00, în municipiul Sibiu, pe strada Câmpului. Este vorba despre un sibian în vârstă de 54 de ani care a fost depistat conducând un autoturism și având o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind întocmite actele în vederea efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Alt șofer a fost depistat la aceeași dată, în jurul orei 23,00, în localitatea Sebeșu de Sus. Bărbatul de 34 de ani conducea un autoturism pe strada Unirii. Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind întocmite actele în vederea efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns