politist rutiera alcoolemie dezinfectant spirt

Datorită numeroaselor întrebări provenite din partea cititorilor avoalcool.ro, jurnaliştii şi-au propus să abordeze cel mai de interes subiect pentru cititori, și anume alcool la volan 2022 și pedeapsa alcool la volan 2022. 

Din punctul multora de vedere, alcool la volan 2022 ar trebui să nu mai fie o chestiune asupra căreia să ne informăm. Noi credem însă că este un subiect care trebuie mereu analizat și cu care să fii la curent. Este deja cunoscut că a bea și a conduce pe drumurile publice este o acțiune aspru sancționată de către organele abilitate.

Afli astăzi pedeapsa care se aplică în funcție de alcoolemie și la ce ar trebui să te aștepți dacă ai fost prins cu alcool în aerul expirat în timp ce erai la volan.

Pentru început, menționăm că România este un stat care și-a asumat toleranță zero pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Acest lucru înseamnă că orice valoare de alcool în aerul expirat de peste 0,00 g/l este sancționată.

Cu toate acestea, sunt prevăzute sancțiuni și măsuri diferite care pot fi luate în funcție de gradul de îmbibație alcoolică depistat și, pentru faptul că fiecare caz în parte are particularitățile sale, un conducător auto prins cu alcoolemie la volan poate beneficia de aplicarea unor măsuri favorabile dacă strategia de apărare este conturată de către un avocat specializat în infracțiuni rutiere cu specific alcoolemie la volan.

Codul rutier 2022 stabilește următoarele pedepse pentru cei care sunt prinși cu alcoolemie pozitivă la volan: amendă contravențională ori amendă penală sau închisoare.

Primul pas făcut după ce ai fost oprit de către lucrătorii de poliție este testarea cu aparatul etilotest și, în funcție de rezultat, există mai multe variante. Precizăm faptul că diferența dintre contravenție și infracțiune o face nivelul de îmbibație alcoolică în sânge, acesta stabilindu-se în cadrul instituțiilor medico-legale autorizate – ca regulă, în București, INML face recoltarea de sânge, iar în alte orașe, spitalele –, în urma recoltării de mostre biologice (sânge). Astfel, potrivit legislației în vigoare în 2022, dacă îmbibația alcoolică este de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge fapta constituie infracțiune, fiind prevăzută de art. 336 din Codul penal. Acest prag nu conduce la concluzia potrivit căreia un nivel mai mic al prezenței alcoolului în sânge rămâne fără efecte juridice! Astfel, identificăm următoarele variante:

1. Dacă rezultatul aparatului etilotest arată că ai o concentrație de până la 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta constituie contravenție. Există posibilitatea să soliciți recoltarea de mostre biologice (sânge) pentru a-ți dovedi nevinovăția, însă este un aspect în legătură cu care trebuie să te consulți cu avocatul tău pentru că poate avea consecințe negative.

2. Dacă rezultatul arată o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, ești obligat să te supui recoltării de mostre biologice pentru a se stabili nivelul de alcool în sânge. Am spus anterior că sângele este prevalat în București, ca regulă, la INML. În alte orașe, ca regulă, în spitale. Într-un articol distinct vom arăta și ce se întâmplă în cazul în care refuzi să te supui recoltării de probe biologice (sânge).

Revenind, amenda se aplică în cazurile unde se constată o alcoolemie la volan de sub 0,8 g/litru. Această contravenție va consta în 9-20 de puncte amendă. În plus, permisul de conducere va fi suspendat pentru 90 de zile.

Amenda penală ori închisoarea de la 1 până la 5 ani plus reținerea permisului de conducere se dispun atunci când valoarea de 0,8 g/litru este depășită.

Este de reținut că, în orice situație, indiferent de nivelul de îmbibație alcoolică depistat în sânge – deci la INML sau la spital –, se deschide dosar penal în cadrul căruia vei fi cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 336 Cod penal, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Dacă atunci când vine rezultatul de la INML ori spital, după caz, se stabilește că îmbibația alcoolică este de sub 0,80 g/l alcool pur în sânge, cauza se clasează.

Dacă rezultatul aflat pe buletinul de analize este peste pragul menționat anterior, dosarul își continuă cursul – se administrează probe, vei fi citat în vederea participării la audieri, vor fi citate persoanele pe care le-ai avut alături în autoturism – și de aici începe să se resimtă o mai mare nevoie de a beneficia de ajutor de specialitate din partea unui avocat specializat în materia dreptului penal, respectiv alcoolemie la volan.

Prin urmare, între perioada în care ai fost condus la INML ori spital pentru recoltare și momentul în care ajunge rezultatul probelor la dosarul penal , dreptul de a conduce este suspendat.

Amendă sau închisoare pentru alcool la volan 2022. Exemple

Spre exemplu, de obicei, o sticlă de bere, un pahar de vin sau 200 de ml de țuică vor duce la amendă contravențională și pierderea permisului timp de trei luni, iar un pahar de coniac sau 400 ml de țuică conduce la o pedeapsă cu închisoare.

În Belgia, Austria, Spania, Olanda, Bulgaria sau Italia limita pentru infracțiune este situată mai jos decât România, și anume la pragul de 0,5 g/litri alcool pur în aerul expirat.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Lasă un răspuns

  1. Din punctul meu de vedere ar trebui ca toată lumea care se urca băută la volan sa primească pedeapsa cu închisoare!