consultatie medic penumolog

Valul 5 al pandemiei stă să înceapă și în România. Autoritățile au stabilit deja măsuri pentru prevenirea infectărilor. Una dintre acestea este înființarea unor centre de evaluare pentru ca cei testați pozitiv. Astfel se ia o povară de pe umerii urgentiștilor, care trebuie să preia și cazuri de altă natură, iar spitalele nu vor mai fi atât de aglomerate pe acest sector. Și la Sibiu s-au stabilit deja locațiile unde vor funcționa centrele de evaluare.

Decizia înființării centrelor de evaluare pentru cei depistați pozitiv la covid 19 a fost luată la nivel național atât pentru a nu mai aglomera spitalele, dar și pentru a se fac triajul mai ușor și ai repede.

Cum se ajunge la aceste centre?

Sibienii care vor avea un test covid pozitiv trebuie în primul rând să anunțe medicul de familie. Acesta îi va îndruma către un centru de evaluare și îi va lua în evidență pentru a le monitoriza starea de sănătate din zilele următoare.

La centrul de evaluare pacientul va fi văzut de un medic de specialitate și i se vor face toate analizele necesare, exact cum se făcea în Urgență, până acum. În funcție de rezultatul analizelor, dacă starea nu este una foarte bună va fi direcționat pentru internare. Dacă însă starea îi permite, va primi medicamentele antivirale și va trimis în izolare, acasă. De aici va menține legătura cu medicul de familie.

Unde vor fi centrele în județul Sibiu

DSP Sibiu a stabilit deja unde vor fi centrele de evaluare din județ. Vor fi 5 pentru adulți și unul pentru copii:

1- Spitalul de Pediatrie- SIBIU

2- Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie- SIBIU

3- Spitalul CFR- SIBIU

4- Spitalul Clinic Județean- SIBIU

5- Spitalul Municipal- MEDIAȘ

6- Spitalul orășenesc- AGNITA

În afara spitalului din Agnita, toate celelalte vor avea și posibilitatea spitalizării de zi.

”În aceste centre vor lucra medici infecționiști, radiologi, de ATI, asistenți medicali. Programul va fi de la 8 dimineața, probabil toată ziua, posibil și pe timp de noapte. Aceste lucruri se vor stabili zilele acestea, după ce se va hotărî modalitatea de plată pentru cei care vor lucra în centre. Acestea vor fi deschide de săptămâna viitoare, cel mai probabil, după ce toate aspectele vor fi puse la punct”, a declarat Lucian Blăguțiu, director DSP Sibiu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Comentariu