elevi regina maria
foto: arhivă

Mii de elevi din județul Sibiu nu vor mai primi burse de merit după ce pragul de acordare al acestora s-a modificat de la media 8,50 la media 9,50. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sibiu estimează că în această situație se află 80% dintre copiii care, anul trecut, s-au încadrat în criterii și au obținut bursă.

Ministerul Educației a anunțat, printr-un ordin de ministru publicat marți seara în Monitorul Oficial, că, după 10 ani, s-au modificat criteriile de acordare a burselor școlare. Bursele de merit se vor acorda, începând cu semestrul II al acestui an școlar, doar pentru elevii care au medii peste 9,50, față de 8,50 cum era până acum.

În județul Sibiu, anul trecut, 10.098 de elevi aveau mediile peste 8,50 și, implicit, primeau burse de merit. În urma acestei modificări a pragului, nici măcar jumătate dintre ei nu vor mai primi. „Din estimările noastre, aproximativ 80% din elevii care anul trecut au primit bursă de merit, anul acesta nu vor mai primi. Acest lucru se întâmplă fiindcă s-a ridicat cuantumul de medie de la 8,50 la 9,50”, explică Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al ISJ Sibiu.

Practic, din cei peste 10.000 de elevi, semestrul acesta doar 2.000 vor primi bursă de merit.

Într-o clasă dintr-o școală din municipiul Sibiu, de exemplu, anul trecut, în semestrul I, 24 de elevi luau bursă de merit, având media peste 8,50. Anul acesta, în schimb, vor fi eligibili aproximativ trei elevi cu medii de peste 9,50.

Potrivit reprezentanților ISJ Sibiu, numărul total al elevilor care vor primi burse nu se cunoaște în prezent. Numărul celor care vor fi eligibili se va cunoaște săptămâna viitoare, când se vor încheia mediile din acest semestru. Cuantumul bursei de merit este 200 de lei și se acordă din bugetul statului.

Comentariul meu

Lasă un răspuns