paltinis arena platos 2 scaled

Temperaturile de zilele trecute anunțau parcă venirea primăverii. Acum că s-a mai răcit puțin, ne aducem aminte că suntem totuși în ianuarie, în plină iarnă. Și pentru că vine weekend-ul, cel mai bine ”pică” niște activități de sezon. La Păltiniș, spun meteorologii, va ninge și se va așterne un strat nou de zăpadă, iar la Sibiu patinoarele sunt deschise.

Pentru cei mici, actorii de la Teatrul Gong vor urca pe scenă pentru a juca în piesa ”Hansel și Gretel”, după Frații Grimm. Spectacolul, care este recomandat copiilor de peste 3 ani, va transmite mesajul de iubire si curaj in modul cel mai direct conștiințelor pure ale copiilor. Durează 50 de minute, iar un bilet costă 12 lei. În acest weekend vor fi 3 reprezentații: sâmbătă, de la ora 11 și 18 și duminică de la ora 18.

foto Hansel si Gretel Catalina Draghici 26

Sâmbătă este Ziua Internațională a Rotației Pământului. La Teatrul Gong, cei mici au ocazia de a afla mai multe despre Planeta Pământ și nu numai. Claudia Benchea îi așteaptă la atelierul „Planete colorate”. Cei mai pricepuți pitici vor realiza mai multe planete din carton și vor putea învăța astfel detalii interesante despre Sistemul Solar. Atelierul are loc sâmbătă și duminică, de la ora 10. Atelierul este dedicat copiilor între 4 și 6 ani, durează 60 de minute, iar un bilet costă 14 lei.

De cealaltă parte a lumii” este spectacolul pregătit de Teatrul Radu Stanca. Piesa este un road-trip teatral, un spectacol inițiatic la sfârșitul căruia personajele își recapătă puterea de a acționa si de a schimba ceva în ele si în exterior. După ce și-a pierdut prietenul în incendiul de la Colectiv, Iris se lasă antrenată la Viena de întâlnirea cu o fată enigmatică pe nume Zoé într-o călătorie cu rulota prin Europa. Aceasta experiență îi va permite să întâlnească oameni speciali care construiesc noi utopii acolo unde statul renunță să îi mai protejeze pe cei vulnerabili. Piesa se va juca sâmbătă de la ora 19, iar un bilet costă 30 sau 25 de lei.

h De celalta parte a lumii

Pe lângă piesele de teatru, un film bun la final de săptămână e perfect. Și unde altundeva poate fi văzut decât la Cinegold, unde sunt pregătite cele mai bune pelicule atât pentru copii, cât și pentru cei mai mari: Casa Gucci, Encanto, Matrix Renașterea, Tabăra, Omul Păianjen- niciun drum spre casă, Hai să cântăm din nou!, 355, Dune, Clifford: Marele câine roșu. Programul complet AICI.

Dar, pentru că spuneam că temperaturile au mai scăzut puțin și suntem în plin sezon de iarnă, activitățile în aer liber ar trebui să ne remonteze pentru o nouă săptămână. Gheața de la patinoarele din Sibiu și cel din Cisnădie este perfectă, așa că puțină mișcare nu strică, dimpotrivă. Toate informațiile AICI 

patinoar pt mare

Pârtiile de schi din Păltiniș abia așteaptă sportivii, pentru că, după cum meteorologii, la munte temperaturile vor fi negative și pe timp de zi și va ninge. Tabloul perfect pentru un weekend de iarnă este astfel stabilit.

Pentru cei care doresc doar o plimbare, Muzeul din Dumbrava Sibiului este mereu cea mai bună alegere. Aerul parcă e mai bun acolo, iar întreg peisajul și atmosfera dau o star de bine.

Chiar dacă este programat în prima zi a săptămânii viitoare, merită menționat meciul de baschet dintre BC CSU Sibiu și CS Municipal Focșani. Partida se joacă la Sibiu, luni, 10 ianuarie, de la ora 18:00.
Biletele costă 20 de lei pentru adulți, 10 lei pentru elevii până la 14 ani. Copiii până la 6 ani au acces gratuit, fără a li se asigura loc. Accesul se face în baza biletului și a certificatului digital COVID

 

 

Join the Conversation

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. Un articol pe masura asteptarilor mele!
    Sa te bucuri de felicitarile mele pentru ca le meriti.
    Felicitari inca odata!