fortuna scandal

Un scandal monstru a avut loc, în urmă cu câteva zile, într-o sală de jocuri de noroc de pe raza municipiului Sibiu. Doi bărbați s-au luat la bătaie, fiind nevoie de un echipaj de jandarmi pentru a aplana conflictul. Cel care a pornit totul, un individ recalcitrant, a fost amendat de oamenii legii.

[fvplayer id=”531″]Sursele Ora de Sibiu spun că un individ a intrat în sala de jocuri de noroc „Fortuna” de pe strada Oașa din cartierul Vasile Aaron, fiind pus pe ceartă. Acolo l-a atacat verbal pe un alt bărbat, care ar fi un personaj local controversat. Inițial, acesta nu l-a băgat în seamă, însă văzând că bărbatul continuă să fie recalcitrant, a sărit și el la bătaie. „Acțiunea” a continuat apoi în fața localului.

Un sibian l-a găsit întins pe jos pe cel care a pornit scandalul și a sunat la 112. La fața locului a venit un echipaj SMURD, dar și un echipaj al Jandarmeriei Sibiu.

„În data de 5 ianuarie, în jurul orei 20.30, un echipaj de jandarmerie a fost direcționat pe strada Oașa, municipiul Sibiu, în urma unui apel prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 prin care s-a sesizat faptul că o persoană a provocat un scandal în incinta unei săli de jocuri de noroc. Jandarmii au ajuns imediat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că este vorba de un bărbat din municipiul Sibiu, în vârstă de 29 de ani”, a precizat, pentru Ora de Sibiu, Floriana Picioiu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu.

În momentul în care jandarmii au ajuns la fața locului, individul care a început cearta a continuat să fie recalcitrant. Sursele Ora de Sibiu spun că acesta i-ar fi înjurat. Omul a fost sancționat contravențional. „Persoana în cauză a avut un comportament recalcitrant și pentru că a încălcat prevederile legii nr. 61/1991- pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 1.000 lei”, mai spune Picioiu.

În plus, bărbatul care a ajuns să fie bătut după ce a pornit scandalul și care și-a luat amendă, era și beat.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns