Mihai culeafa scaled
Mihai Culeafă ANPC/ Inquam Photos / George Calin

Inspectorii ANPC fac verificări la 37 de firme care furnizează energie, iar la două dintre acestea au fost descoperite nereguli privind compensarea facturilor. Președintele ANPC spune că acțiunea de control nu s-a încheiat.

Președintele ANPC Mihai Culeafă a spus miercuri că până în momentul de față au fost controlați 37 de operatori economici, cu unul sau mai multe puncte de lucru în toată țara, unde au fost depistate câteva neconcordanțe în ceea ce privește legea 259 de compensare și plafonarea a prețurilor.

Acesta a dat ca exemple două firme. „Doi mari operatori economici au emis facturi pe luna noiembrie fără a aplica plafonarea sau compensarea prețurilor, menționând faptul că au întârziat normele de aplicare a legii. De asemenea, au calculat noile prețuri pornind de la valoarea lor fără TVA. În acest caz, s-a propus încetarea de practici comerciale incorecte”, a spus Mihai Culeafă.

Acțiunea de control este în desfășurare.

Șeful ANPC a anunțat că verificările vor continua în perioada următoare și se vor intensifica în toată țara la absolut toți operatorii economici, furnizori de energie electrică și gaze.

Confom acestuia, sancțiunile în cazul firmelor pornesc de la avertisment și ajung până la amenzi de 50.000 de lei și ca măsuri complementare refacerea facturilor.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.