Alexandru Rafila 1
Sursă foto: digi24.ro

Noi atacuri în Coaliție privind gestionarea pandemiei și legea certificatului verde la locul de muncă. Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe îl critică pe Ministrul Sănătății că încă nu ar fi luat măsuri pentru a combate valul 5 al infectărilor cu Sars-Cov 2. Reproșurile sunt legate și de lipsa unei legi care să încurajeze vaccinarea, deși proiectul legat de certificatul verde s-a blocat din cauza lipsei de consens dintre PNL și PSD. Stroe mai spune că în coaliție nu au existat întâlniri pe acest subiect.

Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL: „Este vorba de o îngrijorare personală pe care o am, când am văzut că cifra se apropie de 10.000. Sunt adeptul introducerii acestui certificat verde al vaccinării, dar dacă văd că e atât de greu de promovat un asemenea document, mă așteptam totuși la unele măsuri clare din partea Ministerului Sănătății și, din păcate, tot ce avem este o pasivitate care îngrijorează foarte foarte mult oameni și inclusiv pe mine, transmite Digi 24.

E păcat să vedem că nu există sau cel puțin în plan public nu se comunică o pregătire făcută măcar de Ministerul Sănătății în fața valului 5, care, din păcate, aduce în Occident sute de mii de cazuri.

În acest an nu au existat niciun fel de întâlniri ale coaliției pe această temă. Probabil că în viitorul apropiat va exista o asemenea ședință.

A existat o perioadă de relaxări înainte de sărbători, opțiunea din partea ministrului a fost să avem această perioadă. După aceste sărbători, în condițiile în care se dublează cazurile zi de zi, e nevoie de măsuri suplimentare. E nevoie să ne întâlnim în coaliție să facem acest lucru.

Întreaga societate este interesată în momentul de față de acest subiect, iar opinia mea cu siguranță e împărtășită de foarte mulți oameni, indiferent dacă au sau nu vreo formă de participare politică.

Singurul proiect concret pe care îl avem în momentul de față este cel depus de PNL în Parlament, cel pe baza căruia s-au făcut atât de multe dezbateri. A fost amendat, dezbătut și în plan public, dar care în momentul de față din păcate se găsește blocat acolo. În rest, alt certificat, altă variantă concretă nu avem.

Cred că PNL a încercat, cu toate instrumentele instituționale pe care le are la îndemână, să promoveze un asemenea document care să protejeze în plus față de ce există în momentul de față sănătatea publică.

Am inițiat legea certificatului verde pentru anumite categorii de angajați și același obiectiv.

De la domnul Rafila avem așteptări cu măsuri concrete, propuneri, soluții pentru a depăși această criză”.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.