paine

Anunțatele scumpiri ale energiei electrice și ale gazului au ajuns ”în piață”. Facturile mărite au venit deja, iar la final, consumatorii de rând sunt afectați de două ori: o dată pentru că o parte din facturile lor sunt mărite, iar apoi pentru că sunt nevoiți ca din cauza majorărilor utilităților să cumpere produse mai scumpe. Dar până când acestea să ajungă la ei, cei afectați sunt producătorii, indiferent de ceea ce scot pe piață. Sibienii din această branșă spun că fac față cu greu situației și sunt nevoiți să recurgă la tot felul de soluții pentru a nu pierde foarte mult.

[fvplayer id=”560″]

Pâine mai scumpă cu 10%

Unul din produsele care s-a scumpit inclusiv la Sibiu este pâinea. Prețul de la raft își are pornirea în prețul utilităților și a materiei prime. ”Facturile au venit majorate din decembrie. Creșterea este de aproape 300%. Este enorm. În plus prețul grâului și implicit al făinei aproape că s-a dublat și el. În fiecare zi vin produse scumpite, este un trend să scumpim orice. Așa că noi, ca producători, nu avem ce face decât să scumpim produsul finit. Nu avem încotro, dar în același timp încercăm să scumpim câte puțin. Produsele le-am scumpit cam cu 10- 12%. Încercăm să mergem cu pași mărunți”, spune Vasile Presecan, patronul Transagape.

Acesta însă a făcut în așa fel încât să nu recurgă la concedieri. ”Oameni nu am dat afară, nici în pandemie și nici acum nu voi face. I-am mutat, i-am relocat, am făcut în așa fel încât să îi țin pe toți. Ba chiar am mărit salariile, pentru că șomajul e mic, forța de muncă e greu de găsit”, spune Vasile Presecan.

Minime, dar scumpiri și la Seviș

Scumpirile utilităților i-au ”atins” și pe cei de la Fabrica de Lapte Seviș. Reprezentanții fabricii spun că întrevăd un viitor sumbru. ”Gazele au venit scumpite de două luni cu 292%, de la 172 de lei megawatt-ul, iar electricitatea mai scumpă cu  280%, de la 350 de lei kilowatul la 980 de lei. Contractele le-am încheiat până în 31 martie. De la 1 aprilie nu știe nimeni ce va fi. Ne este teamă de faliment. Industria alimentară este una strategică, prin aceste decizii statul român nu are interesul ca românul să mănânce marfă românească, marfă bună”, spune Magda Horhat, administratorul Fabricii Seviș.

Ca urmare a scumpirii utilităților și o parte din produsele marca Seviș au acum prețul mărit. ”Am scumpit 10 produse din gama noastră, cele mai vândute. Dar, noi am pus 50 de bani, maxim un leu la kilogram. Dar, sunt revânzătorii care cresc și cu 70% prețul care pleacă de la noi, ceea ce este foarte mult. Dar, am fost nevoiți să scumpim. Se vorbește despre subvenții, dar legea este atât de stufoasă și prost făcută încât nu o să primim nimic, cu siguranță. Și atunci singura soluție, de nedorit, este ca antreprenorii să predea cheile statului”, spune Magda Horhat.

Facturile depășesc profitul

Scumpirile utilităților produc efecte în lanț. Primii care au crescut prețurile au fost furnizorii de materie primă sau alte lucruri necesare producției și desfacerii, pentru ca apoi producătorii să fie nevoiți să facă la fel. Este și cazul Pan Food, unul din cei mai mari producători sibieni de dulciuri.

”Prima dată ne-a afectat faptul că furnizorii au scumpit materia primă. Apoi, foarte mult s-au scumpit ambalajele pe care le folosim, iar apoi utilitățile. Facturile au crescut de 3,7 ori la gaz și de 4,5 ori la electricitate. Luna trecută valoarea facturilor a depășit profitul. Ori așa ceva nu se poate într-o economie. Încă nu am scumpit produsele, dar acum facem calcule să vedem unde și cât putem scumpi fără a ne pierde clienții. Probabil creșterile o să fie între 5 și 7%, să încercăm să creem o stabilitate pentru 3 luni măcar, astfel să reușim să acoperim doar majorarea utilităților, iar în rest să rămânem la valoarea de anul trecut”, spune Paul Stanea, director adjunct Pan Food.

Pe viitor, cei de la fabrica de dulciuri spun că se gândesc la montarea unor panouri solare cu ajutorul cărora să reducă facturile.

Se scumpește și mobila

Creșterile de prețuri se resimt în toate domeniile. Producătorii de mobilă, cei care consumă mult curent electric, spun că în viitorul apropiat vor crește și ei prețurile. ”Noi, de exemplu, avem negociat un preț fix lunar pe care îl plătim. La regularizare însă, probabil că factura o să fie enormă. Atunci vom resimți scumpirile. Cu siguranță bine nu o să fie, pentru că și materialele s-au scumpit enorm. Probabil că în funcție de asta vom lua în calcul mărirea prețurilor. Aceasta ar fi soluția, pentru că la concedieri nu mă gândesc. Noi tindem să mărim salariile, nu să concediem oamenii. Am dat o mărire în toamnă, urmează una în primăvară. Și asta pentru că, deși sunt vremuri grele, scumpiri peste scumpiri, nu ne putem permite să pierdem forța de muncă pe care oricum o găsești greu”, spune patronul Daniel Vlad, patronul fabricii de mobilă MobArt.

”Am oprit cuptoarele”

Domeniul artelor suferă și el de pe urma creșterii prețurilor la utilități. La fabrica de sticlă Ion Art Glass cuptoarele în care se topește și se modelează sticla și care sunt mari consumatoare de gaz, au fost oprite. S-a întâmplat din cauza pandemiei, dar prețurile enorme la utilități le țin așa. ”Noi am mers 90% pe export, la târgurile internaționale. Din cauza pandemiei am fost nevoiți să oprim marea parte a producției, să oprim cuptoarele. Acum le ținem așa, pentru că prețurile la utilități sunt enorme și încercăm să evităm cât mai mult să plătim facturi. Așa că ne orientăm către stocurile pe care le avem, pe decorare, pe metalizare, să folosim cât mai puțin gaz și curent. Dar, când vom fi nevoiți să revenim totuși, automat toate scumpirile se revarsă în prețul de vânzare”, spune Ioan Tămâian, patronul Ion Art Glass.

 

 

 

 

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu