copii
foto: arhivă

Aducerea pe lume a unui copil reprezintă pentru toți părinții unul dintre cele mai minunate și binecuvântate evenimente din viață. Prenumele pe care aceștia aleg să-l dea noului născut este extrem de important, iar de multe ori decizia este foarte dificilă. Sunt atât de multe opțiuni care au o însemnătate aparte, astfel că până să ajungă la prenumele perfect aceștia „străbat” un drum lung. În ultimii ani, în municipiul Sibiu, Matei, David, Maria și Eva au fost cele mai populare prenume. 

Povestea fiecărui copil începe odată cu prenumele. Un titlul pe care îl va purta toată viața, care îl va reprezenta în viitor. Deși există o mulțime de opțiuni în întreaga lume, majoritatea părinților întâmpină dificultăți atunci când trebuie să aleagă unul. Sigur, există și cazuri în care cuplurile știu exact cum vor să-și numească copilul, poate chiar dinainte de conceperea lui, însă de cele mai multe ori căutările sunt lungi. 

În ultimii ani, părinții sibieni s-au oprit la prenume care, în România, au cunoscut o popularitate. Semnificația lor, probabil, i-a făcut să le aleagă, simțind că îl vor reprezenta pe noul născut. Astfel, potrivit datelor furnizate de Primăria Sibiu, cele mai populare prenume, în ultimii trei ani au fost Matei, David, Maria și Eva. 

În anul 2019, de exemplu, cei mai mulți băieței au primit următoarele prenume: Matei, David, Vlad, Tudor, iar fetițele s-au numit Maria, Sofia, Eva și Anastasia. 

În următorul an, nu s-au schimbat prea multe în ceea ce privește preferințele sibienilor. Populare au rămas același nume, doar că în ordine diferită. Cele mai frecvente prenume de băieți au fost Matei, David, Vlad și Andrei, iar prenumele de fetițe des întâlnite au fost: Maria, Eva și Anastasia. 

Și în anul 2021, părinții sibieni și-au numit băiețeii Matei, David, Andrei și Luca, iar fetițele au primit numele Maria, Eva, Anastasia, Daria și Antonia. 

Prenumele „Matei” își are rădăcinile în forma ebraică „Matithjah”, care s-ar traduce drept „darul lui Dumnezeu”. Este un prenume întâlnit la români, dată fiind semnificația biblică.  Prenumele „Maria”, din ebraică, se traduce drept cea iubită, cea îndrăgită, acest nume fiind cel mai răspândit și mai drag folosit de credincioșii ortodocși, potrivit doxologia.ro.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu