scoala ferdinand dans 2

Ministerul Sănătății a anunțat joi că școlile vor rămâne deschise până când, la nivel de județ paturile alocate pacienților cu covid vor fi ocupate în proporție de 75%. Apoi, ministrul Rafila a venit cu precizări, cum că aceste calcule se fac în funcție de numărul de paturi ATI, nu în funcție de numărul de paturi din saloane.

Școlile din Sibiu rămân deschise

Școlile din Sibiu rămân deschise

Nu este foarte clar dacă calculul se face în funcție de numărul de paturi ATI pentru adulți și copii, în total, sau dacă procentele se calculează la numărul de paturi existente în acest moment sau la numărul aprobat prin planul de reziliență și care este maximul care se poate aloca respectivului spital.

Dacă ne raportăm la cifrele minime, adică la cele 15 paturi ATI funcționale în acest moment la Spitalul Județean Sibiu, fără a le calcula pe cele de la Pediatrie, Mediaș sau Spitalul Militar, gradul de ocupare este de 40%, pentru că vineri dimineața erau internate 6 persoane la ATI, dintre care un minor. Dacă însă calculele se fac raportate la numărul total de paturi ATI, aprobate prin planul de reziliență, procentul de ocupare este mult mai mic.

Dar, chiar și așa, școlile rămân în continuare deschise, cel puțin în primele zile ale săptămânii viitoare. Gradul de ocupare, la nivel de județ, al paturilor din saloane, destinate pacienților cu covid, este vineri, de 13%.

 

 

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.