vaccin anticovid

Un nou studiu realizat în Africa de Sud, arată că rapelul cu vaccinul anti-COVID-19, Johnson&Johnson, are o eficacitate de 85 la sută în prevenirea spitalizării.

Şeful Consiliului de Cercetare Medicală din Africa de Sud (SAMRC), Glenda Gray, a prezentat, vineri, concluziile unui studiu al SAMRC despre cel de-al patrulea val COVID-19, care a fost determinat de noua variantă Omicron, scrie Reuters.

„Am văzut o eficacitate a vaccinului de 85% şi am observat că eficacitatea se menţine timp de până la două luni”, a spus ea: „suntem foarte fericiţi să raportăm niveluri ridicate de eficacitate a vaccinului împotriva Omicron”.

Studiul a implicat 477.234 de lucrători din domeniul sănătăţii, toţi vaccinaţi cu vaccinul J&J, dintre care 236.000 – aproximativ jumătate – au primit doza de rapel J&J.

Studiul a analizat spitalizările în rândul acelor lucrători din domeniul Sănătăţii care fuseseră infectaţi în timpul celui de-al patrulea val şi a constatat că doza de rapel a redus spitalizările cu 63% în primele două săptămâni de la administrare, ajungând apoi la 85%, timp de una până la două luni.

Autorităţile sud-africane au menţinut până acum preferinţa pentru vaccinul Pfizer, administrând 21 de milioane de doze, de trei ori mai multe decât cele aproximativ 7 milioane de doze de J&J.

Logistic, însă, este de preferat vaccinul J&J.

Un studiu separat realizat vineri de Institutul Naţional pentru Boli Transmisibile din Africa de Sud (NICD) a sugerat că Omicron ar putea provoca boli mai puţin grave decât variantele anterioare, chiar şi în rândul persoanelor nevaccinate.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.