daniel paraschiv fc hermannstadt 2

Daniel Paraschiv a declarat într-un interviu că vrea promovarea cu FC Hermannstadt. Atacantul își dorește să fie sănătos și să înscrie cât mai multe goluri în noul an și crede că faptul că a fost principalul marcator în Liga 2 în dreptul jucătorului U21, în ediția precedentă de campionat, nu este o garanție că va reuși același lucru și acum, cu FC Hermannstadt.

”Obiectivul meu, pentru acest sezon, este clar promovarea. În primul rând, să fiu sănătos și apoi să ajut echipa prin performanțele mele. Nu m-am gândit la un număr exact (n.a. – de goluri), dar m-am gândit să fructific majoritatea ocaziilor pe care o să mi le creez, pentru că, la ce echipă avem, cu siguranță o să ne creem destul de multe ocazii. (…) Nu neapărat (n.a. – este un avantaj că am fost golgeterul Ligii 2 în sezonul trecut), pentru că nu joacă trecutul, nu joacă ce am făcut eu anul trecut, trebuie să mă pregătesc și mai bine, să devin golgheter, iar dacă anul trecut am dat 13 sau 14 goluri, anul acesta trebuie să dau 15 și tot așa. Consideră că fiecare an competițional începe de la zero, nu joacă trecutul, cum am mai zis”, a mai spus Paraschiv, relatează ProSport.

Comentariul meu

Lasă un răspuns