masina lupeni lovita parcare

Un conducător auto a provocat un accident pe o stradă din Sibiu și a fugit de la locul faptei fără ca măcar să se gândească ce s-a întâmplat. Întregul eveniment a fost suprins de camerele de supraveghere din zonă, iar acum proprietarul mașinii avariate încearcă, cu ajutorul poliției, să-l găsească pe făptaș.

Totul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, puțin după miezul nopții. Un șofer care circula cu viteză pe strada Lupeni din municipiul Sibiu a pierdut controlul volanului și s-a izbit de o mașină parcată pe marginea drumului. Acesta a împins practic autoturismul direct pe trotuar și apoi în zidul unei case. În accident a mai fost avariat un al doilea autoturism parcat în spatele primei mașini.

[fvplayer id=”607″]Impactul a fost suprins de camerele de supraveghere din zonă. Imediat după accident, șoferul face cale întoarsă și pleacă de la fața locului. În imagini se poate observa încă un alt conducător auto, care a fost martor la incident.

Proprietarul autoturismului a depus o plângere la poliție în urma celor întâmplate și spune că pagubele produse sunt semnificative. „Cred că va fi daună totală”, a spus acesta pentru Ora de Sibiu. Până la momentul redactării articolului, persoana care a produs accidentul nu a fost identificată. 

Comentariul meu

Lasă un răspuns