thich nhat hanh death 1

Thich Nhat Hanh, a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 95 de ani. Acesta era unul dintre cei mai influenţi călugări budişti din lume și a murit înconjurat de discipolii săi în templul din Vietnam unde a început călătoria sa spirituală, a anunţat organizaţia sa.

Thich Nhat Hanh „a murit în pace” la templul Tu Hieu din oraşul Hue, centru al budismului vietnamez, a anunţat organizaţia sa pe contul de Twitter al celui care a făcut cunoscut conceptul de „mindfulness” prin intermediul numeroaselor sale cărţi şi centre de meditaţie pe care le-a înfiinţat.
„Invităm iubita noastră familie spirituală mondială să acorde câteva momente pentru a fi în pace”, a precizat organizaţia fondată de Thich Nhat Hanh, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.
Thich Nhat Hanh a fost exilat în anii 1960 pentru că a cerut încetarea războiului din Vietnam. Poziţia sa l-a determinat pe liderul drepturilor civile Martin Luther King să îl nominalizeze pentru Premiul Nobel pentru Pace în 1967, descriindu-l drept „un apostol al păcii şi al nonviolenţei”.
El a folosit anii în care s-a aflat în exil pentru a populariza conceptul de „mindfulness” în Occident, în special în rândul celebrităţilor precum prezentatoarea de televiziune Oprah Winfrey şi actriţa Gwyneth Paltrow.
El a influenţat, de asemenea, numeroşi lideri din industria IT din Silicon Valley, în primul rând gigantul Google, unde a fost invitat să-şi prezinte învăţăturile.
Thich Nhat Hanh a revenit în Vietnamul natal în 2018, după aproape 40 de ani în exil în Franţa.
El a fost apoi autorizat de autorităţile vietnameze să se întoarcă în ţara sa natală, dar a rămas sub supravegherea atentă a poliţiei din ţara comunistă.
De la întoarcerea în Vietnam, adepţii săi au sosit în număr mare pentru a-l însoţi pe călugăr în timpul plimbărilor sale în grădinile luxuriante ale templului său.
Mesajele sale nu au fost însă întotdeauna bine primite de guvernul comunist din Vietnam, care a închis în 2009 templul său din sudul provinciei Lam Dong.
După un accident vascular cerebral suferit în 2014, Thich Nhat Hanh nu mai putea vorbi sau merge.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns