Marea Britanie a anunțat luni decizia de a retrage o parte a personalului de la ambasada din Kiev și, de asemenea, de a emite o recomandare pentru cetățenii britanici să evite călătoriile în Ucraina, mai ales în zonele tensionate din sud-est. De asemenea, Departamentul de Stat a dispus duminică plecarea tuturor membrilor de familie care însoțesc personalul Ambasadei SUA din Kiev

Decizia Londrei vine la câteva ore după un anunț similar al Departamentului american de Stat care, în plus, le recomandă și propriilor cetățeni aflați în Ucraina să ia în considerare să părăsească țara. Pe de altă parte, Uniunea Europeană, prin vocea șefului diplomației Josep Borrell, susține că situația nu trebuie „dramatizată” și că deocamdată nu ia nicio decizie, până nu primește mai multe informații de la partenerii americani.

Și guvernul australian a început să retragă din țară membrii familiilor diplomaților aflați la Kiev. De asemenea, Australia le cere cetățenilor săi aflați în Ucraina să părăsească țara, scrie The Sydney Morning Herald, citat de Digi24.

„Serciviile consulare și capacitatea noastră de a oferi sprijin consular cetățenilor noștri ar putea fi afectate din cauza situației locale”, potrivit guvernului australian.

Surse ucrainene citate de TSMH afirmă că în Ucraina se află circa 1.400 de cetățeni australieni, însă guvernul de la Canberra nu a confirmat.

„Din cauza amenințărilor crescute din Partea Rusiei, Ministerul de Externe a decis să retragă temporar o parte a personalului ambasadei de la Kiev și rudele lor. Ambasadarămîne deschisă și va continua să lucreze, asigurând asistență consulară și sprijin pentru cetățenii britanici din Ucraina”, se arată în anunțul publicat pe pagina ministerului.

Guvernul de la Londra a publicat și o hartă a Ucrainei, în două culori, sfătuindu-i pe britanici să evite orice călătorie care nu este esențială în Ucraina (zona galbenă) și orice fel de călătorie în sud-estul țării, în regiunea Donbas și Crimeea (zona roșie).

Ministerul îi mai sfătuiește pe britanicii din Ucraina să-și înregistreze prezența la ambasadă, pentru a putea fi contactați și informați, și, de asemenea, să fie pregătiți în orice moment să-și schimbe planurile, dacă evoluia evenimentelor o va cere.

„Noi acțiuni militare în oricare parte a Ucrainei va reduce semnificativ capacitatea Ambasadei Marii Britanii la Kiev de a asigura sprijin consular”, se mai precizează în mesaj.

Departamentul de Stat a dispus duminică plecarea tuturor membrilor de familie care însoțesc personalul Ambasadei SUA din Kiev, invocând „amenințarea unei acțiuni militare rusești”. De asemenea, Washingtonul permite ca personalul neesențial să părăsească țara și îi sfătuiește în general pe cetățenii americani din Ucraina să ia în considerare plecarea din această țară.

„Condițiile de securitate, în special de-a lungul granițelor Ucrainei, în Crimeea ocupată de Rusia și în estul Ucrainei controlat de Rusia, sunt imprevizibile și se pot deteriora rapid”, arată Departamentul de Stat în comunicat.

„Cetățenii americani aflați în Ucraina ar trebui să ia în considerare plecarea acum, folosind opțiuni de transport comercial sau alte opțiuni de transport privat”, subliniază mesajul transmis de Washington.

Oficialii americani au subliniat că Ambasada SUA de la Kiev va rămâne deschisă, iar Washingtonul va continua să sprijine Ucraina în fața agresiunii rusești. Ei au refuzat să precizeze numărul cetățenilor americani care se află în Ucraina și nu au dorit să ofere mai multe detalii nici despre motivul pentru care ordinul a fost dat acum. S-au limitat să reamintească declarația recentă a președintelui Joe Biden că o invazie rusă „ar putea avea loc în orice moment”.

Comentariul meu

Lasă un răspuns