masa.op .1

Ortopedia Spitalului Județean Sibiu, are începând din această lună o masă chirurgicală de top, pentru intervențiile specifice. Aceasta a costat peste 350.000 de lei și a putut fi achiziționată grație unei donații făcută de o familie de antreprenori din Sibiu.

Asociația <Împreună pentru Sănătate> și sponsorii atrași de aceasta continuă să sprijine activitatea SCJU Sibiu prin noi donații. De această dată, beneficiară este Secția Clinică Ortopedie – Traumatologie a spitalului, care a primit o masă chirurgicală Stryker Berchtold Operon, nouă și modernă, prevăzută cu extensii ortopedice și pe care pot fi efectuate toate intervențiile specifice aceste specialități, Suma necesară achiziționării mesei chirurgicale a fost asigurată în urma unei sponsorizări generoase, cifrată la 350.000 de lei, din partea familiei Cernătescu (Cernătescu Maria și Cernătescu Răzvan), prin firma Alan Trade.

„Masa ortopedică cea nouă vine într-un moment extrem de important în care aveam mare nevoie de ea. Înainte de a o primi, intervențiile se efectuau cu dificultate din cauza defectării vechii noastre mese. Suntem foarte bucuroși pentru cadoul primit și dorim să mulțumim în mod special familiei  Cernatescu care a susținut financiar în totalitate aceasta achiziție.  Este cel mai bun exemplu de generozitate care se îndreaptă spre comunitate, spre oamenii care au nevoie, in cazul nostru pacienții. Sperăm ca acest gest sa fie un model de urmat si pentru alți oameni care doresc sa ajute spitalul si comunitatea locală. Doresc să îi mulțumesc colegului și prietenului meu, doctorul Stanciu Teodor, pentru efortul depus în cadrul acestui proiect. De asemenea, mulțumesc Asociației <Împreună pentru Sănătate> și dlui. Cornel Benchea pentru implicare și promptitudine în achiziționarea echipamentului”, a declarant Conf.univ.dr. Mihai Roman, medical șef al Secției Clinice Ortopedie.

Masa chirurgicală reprezintă evoluția tehnologică de ultimă oră în domeniu și va duce la creșterea calităţii serviciilor acordate pacienților, îmbunătățind actul medical dar și productivitatea personalului medical. Totodată, ea este concepută pentru a îmbunătăți siguranța pacienților și a personalului.

“Este o masă robustă dedicată intervențiilor ortopedice de orice tip si care oferă posibilitatea de a anexa extensii specifice ortopediei astfel încât să se poată opera toate segmentele articulare sau osoase. Ea permite orice tip de poziționare a pacientului pentru a avea acces la toate zonele anatomice. Are un design modular si un sistem de reglare pe înălțime, de înclinare laterală, cranială sau caudală, și pot fi mobilizate separat diverse segmente ale mesei, toate prin telecomanda. Masa permite, totodată, efectuarea intervențiilor chirurgicale sub control radiologic. Toate secțiunile blatului de masă sunt detașabile, permițând o mai mare adaptabilitate la dimensiunile corpului pacientului pentru poziționare și acces la anestezie. Masa poate fi configurată cu o linie completă de accesorii compatibile pentru a permite efectuarea tuturor tipurilor de intervenții chirurgicale ortopedice”, a mai explicat Dr. Mihai Roman.

Este pentru a doua oară când familia Cernătescu sprijină activitatea Secției Ortopedie a SCJU Sibiu după ce, în luna iunie a anului trecut, două săli de operație din Blocul Operator al secției au fost dotate cu lămpi scialitice, grație unei sponsorizări private de circa 110.000 lei.

masa op2

‘’Mulțumim  Asociației <Împreună pentru Sănătate’> pentru această donație precum și familiei Cernătescu și firmei Alan Trade pentru  că au asigurat banii necesari.  Sprijinul comunității pentru dezvoltarea serviciilor medicale a fost și continuă să fie unul consistent la Sibiu, fie că vorbim despre companii private, persoane fizice, asociații sau fundații.  Profit de ocazie și reiterez apelul nostru către sibieni de a redirecționa 3,5% din impozitul pe venit către Asociația <Împreună pentru Sănătate’> și a contribui astfel la creșterea nivelului de performanță al actului medical”, a declarant managerul SCJU Sibiu, Dr. Daniel Chelcea.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns