medic doctor
foto: arhivă

Bărbatul care s-a dat drept medic de familie și a consultat cincisprezece oameni, printre care și un copilaș de un an și trei luni, a ajuns în fața procurorilor. Omul, care a prescris și rețete compensate și a eliberat bilete de trimitere, a fost plasat sub control judiciar. În ceea ce îl privește pe adevăratul doctor, cel care l-a lăsat pe individ să-i țină locul, va fi audiat în cursul zilei de miercuri.

Cincisprezece persoane, printre care și copii, au fost consultați într-o zi din luna iulie a anului trecut, la un cabinet de medicină de familie din Nocrich, de un bărbat care s-a dat drept medic. Individul a prescris chiar și rețete medicale compensate și a eliberat bilete de trimitere, deși nu avea acest drept. Sibianul a fost luat în vizor de oamenii legii și a fost reținut, iar în cursul zilei de marți a ajuns în fața procurorilor.

„Bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, prim procurorul Ion Veștemean, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Cât despre adevăratul medic de familie, acesta va fi audiat în cursul zilei de miercuri.

CITEȘTE ȘI: Medic de familie fals la Nocrich – A dat rețete și bilete de trimitere, fără studii în domeniu 

Potrivit surselor Ora de Sibiu, se pare că cei doi bărbați sunt amici. Adevăratul medic de familie i-ar fi cerut prietenului său să-i țină locul pentru o zi la cabinet. Tânărul în vârstă de 36 de ani a acceptat și așa a ajuns ca, în data de 5 iulie 2021, să consulte 15 oameni din Nocrich. Printre persoanele tratate de individ se numără chiar și un copil în vârstă de 1 an și 3 luni. Mai mult, folosind user-ul și parola furnizate de medicul real, bărbatul ar fi introdus date în aplicația informatică ce este conectată la sistemul de asigurări de sănătate în vederea decontării serviciilor prestate, sume decontate ulterior.

Comentariul meu

Lasă un răspuns