rusia putin

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Nu am avut de ales. A trebuit să fac asta.”

Rusia „a fost nevoită” să declanşeze „operaţiunea militară” în Ucraina, a spus preşedintele rus Vladimir Putin joi, în timpul unei întâlniri cu oamenii de afaceri ruși, în contextul în care companii și oligarhi din Rusia sunt vizați de sancțiunile economice dure impuse de Occident. Putin le-a promis acestora că  Rusia „rămâne parte a economiei mondiale”, potrivit Digi24.

VEZI LIVE TEXT – VIDEO A început războiul – Rusia a invadat Ucraina pe trei fronturi

„Cel mai important lucru, ca să fie clar: ceea ce se întâmplă este o măsură la care am fost nevoiţi să recurgem. Pur şi simplu nu ne-au lăsat nicio şansă să procedăm altfel”, a spus Putin, relatează agenția Tass, citată de Agerpres.

Potrivit acestuia, pentru Rusia au fost create asemenea riscuri în domeniul securităţii, încât „cu alte mijloace nu se putea reacţiona”.

El a mai susținut că Occidentul „nu şi-a schimbat nici cu un milimetru poziţiile în negocierile cu Federaţia Rusă în problemele de securitate europeană”.

Pe de altă parte, liderii G7 au condamnat invadarea Ucrainei de către Rușia și au arătat că președintele rus Vladimir Putin a „reintrodus războiul pe continentul european”.

„Îl condamnăm pe președintele Putin pentru refuzul său consecvent de a se angaja într-un proces diplomatic pentru a discuta chestiuni legate de securitatea europeană, în ciuda ofertelor noastre repetate”, se arată într-o declarație emisă după o reuniune G7.

Totodată, Putin a dat asigurări că Rusia rămâne parte a economiei mondiale.

„În condiţiile în care ea rămâne parte a acesteia, noi nu intenţionăm să aducem prejudicii unui sistem din care simţim că facem parte”, a spus el.

Preşedintele Rusiei a mai spus că autorităţile ruse s-au pregătit pentru ceea ce se întâmplă din punct de vedere al politicii de sancţiuni. Totodată, el a îndemnat mediul de afaceri rus să trateze cu înţelegere situaţia actuală şi să lucreze împreună cu guvernul rus pentru sprijinirea economiei Rusiei.

Comentariul meu

Lasă un răspuns