injunghiere cutit
foto: arhivă

Un copil în vârstă de 13 ani a ajuns pe mâinile medicilor din Sibiu după ce un coleg de școală l-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie. Agresorul este de aceeași vârstă, locuiește în Rășinari și se pare că între cei doi exista un conflict mai vechi. Polițiștii cercetează acest caz, iar în acest timp băiatul înjunghiat se află în spital. Din fericire, starea lui se îmbunătățește și ar putea fi externat zilele viitoare.

Un scandal de proporții a avut loc, vineri seara, pe raza localității Rășinari. Un copil în vârstă de 13 ani a fost înjunghiat de un alt băiat, de aceeași vârstă. Între cei doi ar exista un conflict care pare să nu aibă rezolvare, ei fiind și colegi de școală. Aceștia sunt în clasa a VI-a, respectiv clasa a VII-a la o școală din Rășinari. 

Înjunghiat cu un cuțit de bucătărie

Sursele Ora de Sibiu spun că povestea este una mai veche. Băiatul înjunghiat a crescut într-un centru de plasament. Acesta este deseori agresat de colegi, atât de cei din școala sa, cât și de cei din cealaltă unitate de învățământ din localitate. Pentru a scăpa de bătăile primite, aceste se vede nevoit să fure bani din casa familiei la care el se află acum în grijă pentru a-și plăti „protecția”. În ultimul an, băiatul ar fi luat de la cei care îl găzduiesc mai multe sume de bani, care au ajuns în buzunarele agresorilor săi. După multe luni de teroare, băiatul și-ar fi chemat un prieten să-i fie alături, deoarece urma să se întâlnească cu unul dintre elevii agresori și să îl confrunte. Acesta a luat cu el un spray paralizant pentru a-l înfrunta, însă celălalt a venit înarmat cu un cuțit la el. Conflictul a degenerat într-o clipită, iar băiatul a fost înjunghiat în stomac. 

Copilul a fost internat pe ATI

În urma celor întâmplate, elevul din clasa a VII-a, a fost transportat de urgență la spital. El a fost operat, iar mai apoi a fost internat pe secția ATI a Spitalului de Pediatrie din Sibiu. Din fericire, starea lui este stabilă, iar medicii sunt încrezători că se va face bine. El ar putea fi externat în cursul acestei săptămâni.  „Pacientul este cu stare generală bună și evoluția plăgii favorabilă. A fost monitorizat în secția Terapie Intensivă până astăzi și va fi transferat pe secția Chirurgie pediatrică, de unde va fi externat în zilele următoare”, spune medicul Ioana Mătăcuță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu.

Și poliția face cercetări în acest caz. „La nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr s-a deschis un dosar de cercetare penală, în cadrul căruia, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, urmează a fi stabilită situația de fapt în vederea aplicării măsurilor legale în consecință”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Sursele spun că agresorul nu este ușă de biserică. Deseori creează probleme la școală, dar și în localitate. Săptămâna trecută ar fi amenințat că are acasă un cuțit mare și e gata să-l folosească la nevoie. De asemenea, vinerea trecută, în cursul dimineții, ar fi distrus un automat de cafea din zona unui magazin, încercând să fure banii din el.  Aceleași surse spun că băiatul are un comportament agresiv, vorbește urât și nu cooperează nici cu profesorii, iar pe primul semestru are nota la purtare scăzută. 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns