daniela cimpean cj

Daniela Cîmpean, președintele Consiliul Județean Sibiu, a fost invitată la „Podcastu’ lui Pope” unde a vorbit atât despre viața profesională, cât și despre viața personală. Întrebată dacă a simțit vreodată să renunțe la funcție și dacă a avut dezamăgiri de când se află la conducerea CJ Sibiu, Cîmpean a spus că atunci când ocupi o astfel de poziție „nu mai poți lua decizii raportându-te doar la tine”.

„Ai momente în care simți că ai avânt și lucrurile merg bine, și ai momente în care simți că parcă te lupți cu morile de vânt. Cauzele sunt generate de oameni, în care ți-ai pus încrederea că îi ai parteneri, că ești spate în spate și că lupți umăr la umăr. Sunt generate de situații în care știi că ai dreptate, dar nu te ajută legislația sau vezi că nu ai sprijin acolo unde ar trebui. De multe ori stau și zic, e firesc, asta e normalitatea. Am avut situații de genul și stăteam și mă gândeam. Oare merită așa totul, să nu ai viață de familie, viață personală, să fii tot timpul atacat din toate părțile? Câteodată le și zic colegilor, mă simt ca un pompier. În fiecare zi trebuie să sting câteva incendii. Țin minte că odată am avut acasă o seară în care m-am pus la un pahar de vin și povesteam cu fetele mele, cu ele discut mult, și ele cu mine. În ciuda situației în care nu ne mai vedem așa de mult, ne găsim timp să discutăm atunci când avem ceva ce ne doare. Și atunci le spuneam, parcă simt că totuși nu merită să merg mai departe, mi se pare că e prea mare încărcarea și parcă bat apa în piuă, facem o grămadă de lucruri, dar nu sunt eu împăcată că ăla acolo mă sapă așa, că ăla opune rezistență. Și țin minte că fiica mea cea mică, Alexia, care este foarte pragmatică, (…) asta era înainte de mandatul doi… Am zis eu că nu știu dacă mă mai duc spre al doilea mandat. Și ea mi-a zis: <<ok, faci cum vrei, dar gândește-te, ai stat acolo un mandat, ți-ai făcut o echipă de oameni profesioniști, ai început proiectul spitalului, l-ai dus atât de departe. Știi cum ești? Ești ca un om din ăla care își aranjează casa, are tot confortul, ar trebui să se mute, dar lasă pe altul să vină în locul lui. Crezi că merită?>>. Am dormit o noapte și a doua zi am văzut lucrurile altfel. Când ajungi să ocupi o astfel de poziție și când în tine și-au pus speranța mulți oameni că miști lucrurile într-o direcție, nu îți mai aparții și nu mai poți lua deciziile raportându-te doar la tine, la ce e bine pentru tine. Trebuie să te gândești, se așteaptă asta de la mine, mi-am asumat, trebuie să o duc mai departe”, a spus Daniela Cîmpean.

Episodul cu numărul 9 din „Podcastu’ lui Pope” poate fi văzut mai jos:

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns