fodor bibu

Adrian Bibu a fost principalul contracandidat al lui Astrid Fodor la alegerile locale din anul 2020. Pentru că Bibu nu a fost numit în funcția de viceprimar, iar zvonurile au fost că Astrid Fodor nu l-ar fi vrut acolo, relația dintre cei doi a fost mereu controversată, cel puțin în ochii publicului. Adrian Bibu recunoaște că au fost discuții, dar care au dus într-un final la o relație ”corectă”.

CITEȘTE: Bibu, deranjat că Iohannis a susținut candidații FDGR la alegerile locale – ”Putea să iasă la plimbare de două, trei ori…”

”Doamna Fodor e primarul Sibiului, cum eu sunt președintele PNL. În orice competiție rămân anumite lucruri, dar după ce ieși din ring trebuie să îți strângi mâna. Eu cu doamna primar avem acum o relație corectă din punct de vedere al primarului și al președintelui PNL Sibiu, ne-am lămurit niște lucruri și lucrurile funcționează pentru comunitate. Dânsa e o femeie echilibrată, care înțelege lucrurile, înțelege că a fost aleasă acolo și noi am fost aleși acolo nu să avem războaie între noi, ci să ne facem treaba pentru comunitate. Asta nu înseamnă că nu avem păreri diferite, poate chiar ușoare conflicte, dar pe idei și pe proiecte.  Eu, Adrian Bibu, nu am avut nimic personal cu Astrid Fodor și sunt convins că nici Astrid Fodor cu Adrian Bibu. Astăzi lucrurile funcționează și avem un dialog bun și corect”, spune Adrian Bibu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu