sala transilvania

Adrian Bibu a intrat în politică plecând din funcția de manager al Sălii Transilvania. Încă de atunci vorbea despre necesitatea unei noi săli polivalente, în care să se poată desfășura evenimente sportive de anvergură. Acum, deși până la începerea efectivă a lucrărilor mai e ceva timp, proiectul prinde contur, iar primii pași pentru obținerea finanțării au fost deja făcuți.

În momentul în care Adrian Bibu a ajuns la conducerea Sălii Transilvania lucrurile nu stăteau bine deloc. A reușit să schimbe o parte din ele, spune el, cu ajutorul echipei cu care a lucrat.

”Am găsit tot felul de lucruri care se puteau face, dar care nu s-au făcut. Dar am mers pe principiul să nu judec trecutul, ci să vedem de prezent și de viitor, ce putem face. Este și motivul pentru care am reușit să schimbăm niște lucruri acolo. Nu am reușit total, așa cum am vrut, pentru că totul durează. Dar unul din proiectele pe care mi-l doream de atunci să-l fac, o nouă Sală Polivalentă, încet încet prinde contur. Lucrăm împreună cu echipa CJ la un PUZ pe care împreună cu Primăria Sibiu vrem să îl aprobăm, să facem o nouă zonă, cu o piațetă deasupra, cu circulație subterană”, spune Adrian Bibu.

Este vorba despre modernizarea întregii zone în care se află stadionul municipal și Sala Transilvania. Aceasta va fi demolată, iar în locul ei va fi construită una nouă, cu 6.500 de locuri, parcare subterană cu aproximativ 600 de locuri și o nouă sală de antrenamente.

”S-a încheiat studiul de fezabilitate, proiectul este depus la Compania Națională de Investiții. Ministrul Cseke Attila ne-a promis că ne va susține cu acest proiect, pentru că stadionul este făcut pe fondurile Primăriei, nu s-au luat bani de la CNI. În primăvara lui 2024 ne putem gândi că ar putea începe lucrările, iar dacă vine o firmă serioasă în doi ani putem avea sala”, speră Adrian Bibu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu