Dan Barna a discutat cu directorul Normunds Popens, al DG REGIO, din cadrul Comisiei Europene despre programele de finanțare pentru 2021-2027

Dan Barna, vicepreședinte Camera Deputaților și Vlad Botoș, europarlamentar USR, au discutat la Bruxelles cu domnul Normunds Popens, director general adjunct al directoratului general pentru dezvoltare regională (DG REGIO) din cadrul Comisiei Europene, despre pregătirile pentru lansarea programelor de finanțare pentru perioada 2021-2027 (aproximativ 50 miliarde de euro). De asemenea, au discutat și despre modificările administrative și legislative care vor avea loc în perioada următoare pentru flexibilizarea sistemului de implementare a proiectelor finanțate din fonduri europene.

Dan Barna a discutat cu directorul Normunds Popens, al DG REGIO, din cadrul Comisiei Europene despre programele de finanțare pentru 2021-2027

„A fost o întâlnire tehnică de analiză a stadiului de pregătire a programelor europene pe care România le poate accesa în anii următori, în special convergența, fondurile structurale așa cum sunt în general cunoscute. Luna iulie este termenul limită pentru semnarea Acordului de Parteneriat între guvernul României și Comisia Europeană, document de bază în mecanismul de finanțare. Chiar dacă anul acesta riscul de dezangajare a unor fonduri este minimal începând cu anul viitor presiunea va crește semnificativ, cu atât mai mult cu cât comparativ cu anii anteriori presiunea pe absorbție va fi mult mai mare pentru că vor trebui realizate și decontate în paralel și proiectele asumate pe PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență). Chiar dacă nivelul ridicat de supracontractare din România, comparativ cu alte state europene, este un avantaj, problema reglementărilor și funcționării achizițiilor publice rămâne o vulnerabilitate importantă pe planul încadrării în termenele asumate”, a declarat Dan Barna, vicepreședinte USR.

Subiectul poziției Comisiei Europene față de intenția autorităților de la București de a mări pragul pentru achizițiile directe de la 150.000 la 490.000 lei pentru servicii și de la 1.000.000 la 5.000.000 lei pentru construcții a fost, de asemenea, abordat în cadrul discuției avute cu domnul director general adjunct Normunds Popens.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică