Volkswagen, al doilea cel mai mare producător de mașini electrice din lume, a întrerupt producția din China, din cauza noului val puternic de Covid-19.

Grupul german, care include mărci precum Porsche, Audi și Škoda, a vândut 99 de mii de mașini electrice în primul trimestru, de trei ori mai puțin decât Tesla. Germanii s-au confruntat și cu lipsa de semiconductori și cablaje din Ucraina.

Cu toate acestea, șeful VW, Herbert Diess, a spus că, deoarece cererea a rămas mare, compania are comenzi pentru 300 de mii de unități în vestul Europei, adăugând că noile comenzi din SUA și Europa vor fi onorate în 2023: ”Sunt vizate toate modelele noastre de la ID.3, ID.4, modelele Audi — [toate] sunt extrem de bine primite pe piețe, modelele Škoda sunt, de asemenea, foarte bine primite în Europa”, scrie biziday.ro

La început de an, Volkswagen își asumase să vândă 700 de mii de automobile ”verzi”, în încercarea de a prinde din urmă Tesla, dar previziunile în industria auto pentru acest an au fost temperate în ultimele săptămâni. Și Bosch, cel mai mare furnizor european pentru constructorii auto, a afirmat acum că estimarea de 88 de milioane de mașini vândute până la finalul anului ”probabil nu va fi îndeplinită”.

Ultima oră

Leave a comment