romania va fabrica rachete interceptoare de ultima generatie

Rachete interceptoare de ultimă generație vor fi fabrica în România, la Pitești. Parteneriatul semnat între Electromecanica Ploieşti şi firma americană ce produce astftel de armament poate să însemne renaşterea industriei de apărare.

Întâlnirea a avut loc ieri dimineaţă, la sediul Electromecanica, de lângă Ploieşti. Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, prezent la importantul eveniment, a evidenţiat importanţa revitalizării industriei de apărare, informează observatornews.ro

„Toată lumea este interesată de forţa de muncă. Trebuie să recâştigăm industria noastră de apărare, să recâştigăm specialiştii, să întinerim forţa de muncă din apărare”, a declarat Vasile Dîncu.

„Electromecanica Ploieşti şi Romarm să vină şi cu componanenta de cercetare/dezvoltare. Este important ca pe lângă facilitatea de producţie să venim şi cu partea de inovare”, a explicat Florin Spătaru, ministrul Economiei.

Memorandumul semnat la Ploieşti poate însemna şi un start al exportului de echipamente militare, speră ministrul Apărării, care susţine că România poate să joace un rol important pe piaţa Europei de Est.

Comentariul meu

Lasă un răspuns