Un pui de urs a fost găsit, joi dimineața, rănit grav pe drumul național 1 în zona localității Arpașu de Jos. Cel mai probabil, acesta a fost lovit de un autoturism. Din cauza multiplelor răni suferite în urma impactului, s-a luat decizia ca animalul să fie eutanasiat.
Oamenii legii au fost sesizați, joi dimineață, prin apel la 112, că un urs zace rănit pe marginea drumului DN1, în zona localității Arpașu de Jos din județul Sibiu. La fața locului au ajuns polițiști, jandarmi, reprezentanți ai fondului forestier și ai administrației locale. S-a constat că, cel mai probabil, animalul a fost lovit de o mașină, dar șoferul a plecat.
„Medicul veterinar de la DSV este acolo și medicul din localitate. Îi fac un examen clinic, dar ar trebui și paraclinic pentru a se vedea dacă are hemoragie internă. A pierdut mult sânge, dar se încearcă salvarea lui”, a spus Șerban Țichindelean, directorul DSV Sibiu, în cursul dimineții de joi.
Cu toate acestea, fiindcă era rănit grav, puiul de urs nu a mai putut fi salvat. Autoritățile au luat decizia să îl eutanasieze. Cadavrul a fost transportat la laboratorul DSVSA pentru efectuarea expertizei medico-legale. „S-a tranchilizat animalul de către medicii veterinari prezenți la fața locului. S-a făcut un examen în aceste condiții, s-a constat că există multiple fracturi, inclusiv la nivelul bazei craniene cu hemoragie, care a determinat eutanasierea animalului. În vederea expertizei, se va face necropsia în vederea evidențierii altor modificări interne care nu s-au văzut la examinare”, a spus pentru Ora de Sibiu Șerban Țichindelean.
Puiul de urs avea aproximativ 4 ani.